14:50 – Blaga: ,,Suntem pe un parcurs bun la Târgu-Jiu şi în Gorj”

329

IMG_4127Vasile Blaga, secretarul general al PD-L care este totodată şi coordonatorul activităţii din PD-L Gorj s-a arătat mulţumit astăzi de echipa formată la conducerea organizaţiei. Acesta a vorbit despre alegerile interne şi despre pregătirile care vor avea loc în Gorj pentru alegerile interne. ,,A fost o discuţie care trebuie să aibă loc în toate organizaţiile.

A fost o şedinţă corectă, clară şi de comun acord pentru a da posibilitatea organizaţiei să îşi privească parcursul pentru viitoarele alegeri locale. Asta ne interesează deoarece alegerile din interiorul organizaţiei trebuie să conducă la desemnarea ca şi coordonatori în teritoriu a celor mai buni oameni de aici. Termenul de 19 martie a fost acceptat de toată lumea şi votat în unanimitate. Până luni, 19 decembrie, colegii vor veni cu un calendar de desfăşurare privind alegerile din teritoriu acolo unde rezultatele nu au fost foarte bune ori dânşi consideră că e loc de mai bine, astfel încât acest calendar acceptat de CODA să se finalizeze până în 19 martie anul viitor. Organizaţiile locale trebuie să îşi stabilească numărul de delegaţi, dar am convingerea că oricum suntem pe un parcurs bun la Târgu-Jiu şi în judeţ şi că vom forma cu adevărat o echipă în organizaţia noastră de aici”, a declarat Blaga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here