,,Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău“.
La mijlocul primei luni a noului an bisericesc, totodată şi prima lună de toamnă, Biserica ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare din cele închinate cinstirii Sfintei Cruci. În calendarul ortodox şi cel catolic sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci se ţine pe data de 14 septembrie, această sărbătoare fiind atestată la Ierusalim încă din secolul al IV-lea. De altfel, de oraşul sfânt Ierusalim se leagă două evenimente deosebite din istoria lemnului sfintei cruci:a) aflarea crucii de către Sfânta Elena, mama împăratului creştin cel întocmai cu apostolii, Sfântul Constantin, cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi a cărei înălţare solemnă , în văzul tuturor, a fost făcută de episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie 326;b) readucerea lemnului acestei cruci de la perşi în anul 629, în timpul împăratului Heraclie, care a depus-o în biserica Sfântului Mormânt, după care patriarhul Zaharia al Ierusalimului a înălţat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630. Unii autori (precum Holger Klein și Paul Speck) susțin că prețioasa relicvă a fost adusă de împăratul Heraclius la Constantinopol în toamna anului 629 și abia apoi returnată la Ierusalim. Intinerariul Sfintei Cruci diferă însă de la un autor la altul: Speck susține că perșii au predat relicva după înfrângerea lor, iar aceasta a ajuns la Ierusalim în toamna anului 628 unde a fost venerată de credincioși și abia apoi a fost transportată la Constantinopol, în timp ce Klein afirmă că Heraclius a adus-o mai întâi la Constantinopol pentru a fi venerată de locuitorii capitalei bizantine și a trimis-o mai apoi la Ierusalim, unde a fost prezentată credincioșilor la 21 martie 630. Breviariumul lui Nikephoros susține că Sfânta Cruce a fost adusă mai întâi la Ierusalim și apoi a fost trimisă la Constantinopol, unde a fost purtată în procesiune până la Vlaherne. Sfânta Cruce a fost spartă ulterior în mai multe așchii. Armata sultanului ayyubid au învins armatele cruciate conduse de regele franc Guy de Lusignan în bătăia de la Halttin (3-4 iulie 1187) și au capturat relicvele Sfintei Cruci, care fuseseră aduse acolo de episcopul de Betleem. Ulterior, musulmanii au capturat Ierusalimul. În iulie 1191 armatele cruciate conduse de Richard Inimă de Leu și de Filip al II-lea al Franţei au capturat cetatea Acra, iar tratatul de pace încheiat între creștini și musulmani prevedea, printre altele, returnarea Sfintei Cruci, confiscate în Bătălia de la Hattin.
Sfânta şi cinstita cruce pe care o sărbătorim este de fapt lemnul crucii pe care Domnul Iisus Hristos a fost răstignit pentru mântuirea noastră; precum se ştie, cinstirea Sfintei Cruci începe încă din timpul apostolilor. Sfântul apostol Pavel scrie galatenilor, dar şi nouă tuturor: ,,Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos“, iar în altă parte ele spune: ,,Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie,iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu“( I Corinteni 1, 18). Aşadar, fiind puterea lui Dumnezeu, Sfânta Cruce este cea căreia tot creştinul îi datorează cinste, închinare şi prăznuire a ei, prin participarea la Sfânta Liturghie, prin ţinerea unei zile de post în data de 14 septembrie şi săvârşirea de tot felul de fapte bune. În cursul anului bisericesc întâlnim mai multe sărbători dedicate cinstirii Sfintei Cruci: Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim, în ziua de 7 mai, Înălţarea Sfintei Cruci de astăzi, 14 septembrie, şi a treia Dumnică din Postul Mare(Duminica Sfintei Cruci). Cu această cinstire faţă de taina Crucii au străbătut creştinii tot timpul prigoanelor, trei sute de ani, până în vremea când a ajuns împărat la Roma Constantin cel Mare (306-337). Vremea marelui împărat, la rândul ei, a fost pentru creştinătate ca o adevărată naştere din nou a evlaviei faţă de Sfânta Cruce, moştenită de la Apostoli. Mai întâi împăratul Constantin însuşi s-a creştinat, printr-un semn ceresc, ca şi Sfântul Apostol Pavel pe drumul Damascului, şi anume prin arătarea, în amiaza zilei, pe cer, a semnului Sfintei Cruci, alcătuită din stele şi cu îndemnul din stele alcătuit: „Prin acest semn vei învinge!”. Deci, văzând în aceasta un semn dumnezeiesc, împăratul porunci meşterilor lui şi făcând cruce mare din aur şi din pietre scumpe, după chipul ce se arătase, porunci ca acest semn să meargă înaintea oştilor sale. Iar după ce a biruit oastea lui Maxenţiu, în anul 312, la Podul Milvius, pe Tibru, marele Constantin a intrat biruitor în Roma. În anul următor, el a dăruit libertate creştinilor prin edictul de la Mediolanum (Milano), din anul 313.
Sfânta cruce este pentru creştinul ortodox altarul pe care de bunăvoie l-a ales Mântuitorul pentru a se aduce jertfă de răscumpărare pentru mântuirea neamului omenesc(Evrei 9, 2). Sfânta Cruce a fost preînchipuită în Vechiul Testament prin şarpele de aramă pe care Moise l-a pus pe un stâlp, iar când un şarpe muşca un om, acesta privea spre şarpele de aramă şi trăia(Numeri 21, 9). Aşa şi noi creştinii, ori de câte ori privim spre Crucea Domnului şi ne însemnăm cu semnul sfintei cruci, scăpăm de muşcăturile aducătoare de moarte ale păcatului. Tot în Vechiul Testament se spune că de câte ori Sfântul prooroc Moise ridica mâinile spre cer în forma sfintei cruci biruia oe duşmani. Este drept că până la venire lui Iisus Hristos crucea era un semn de osândă pe care erau răstigniţi răufăcători, dar, de când pe ea a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, Sfânta cruce a devenit semn de biruinţă asupra păcatului, altar al împăcării cu Dumnezeu şi steag al adevăratei credinţe(Efeseni 2,10; Coloseni 1, 20). Crucea este mijlocul de zdrobire a morţii şi semnul Fiului Omului, care se va arăta pe cer la venirea a doua a Mântuitorului nostru Iisus Hristos; ,,Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi se vor bate pe piept toate seminţiile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu mărire multă(Matei 24, 30). Să cinstim acastă sfântă sărbătoare a Inălţării Sfintei Cruci prin post, rugăciune şi participare la Sfânta Liturghie, ca să putem spune împreună Bunului Dumnezeu: „Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pe credinciosul nostru popor, dăruindu-i lui biruință asupra potrivnicilor, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință“.
Masterand în teologie, Marius Stochiţoiu
