14 primării de alte culori politice, câștigate de PSD la europarlamentare! PNL a învins în 5 localități social-democrate, iar ALDE în 3 și în una liberală

3269

Alegerile europarlamentare s-au finalizat, iar partidele din Gorj se pregătesc să facă analize. PSD va stabili ce pași sunt de urmat în CEx-ul, care va fi organizat, vineri, la Târgu-Jiu, o va face și PNL, în timp ce ALDE a cerut deja măsuri urgente, la București, președintele Ion Iordache punctând la centru pe luarea unor măsuri cu ministrul Energiei și cu cel al Externelor.

PSD a învins în Gorj cu 31,9%, reușind să se impună în 14 localități cu primari de alte culori politice. Este vorba despre: Târgu-Jiu-PNL, Motru-PNL, Bumbești Jiu-PNL, Fărcășești- PNL, Prigoria-PNL, Stănești- PNL, Crasna-PNL, Ciuperceni-PNL, Padeș-PNL, Vladimir-PNL, Stejari-PMP, Telești-ALDE, Drăguțești-ALDE, Mușetești-PRU.
A pierdut însă cinci localități pentru PNL, mai exact Bumbești-Pițic, Săcelu, Hurezani, Licurici și Mătăsari. Nu a bifat victoria nici în comunele Turcinești, Arcani și Bălești, deși primarii au trecut, faptic, de partea acestui partid. Scorul în aceste localități a fost primul pentru PNL. PSD a lăsat însă în ograda ALDE și Turceniul, Tismana și Slivilești, în timp ce liberalii au pierdut comuna Bolboși pentru ALDE și Dănești pentru Pro România. ALDE a bifat în Bustuchin și în Rovinari, localități cu primari în culorile partidului.

PNL, adus la tăcere?!
Cu toate că la nivel naţional lucrurile nu au stat aşa cum şi-a dorit PSD-ul, la nivelul judeţului Gorj acest partid a menţinut tradiţia politică şi a repurtat o victorie greu de digerat de opozanţi.

Cu un Târgu-Jiu recâştigat de PSD, care a reacţionat rapid la autoaprecierea primarul liberal Marcel Romanescu(ce deja se vedea încă vreo zece ani în această funcţie – de aceeaşi reacţie populară s-a mai ,,bucurat” un alt om politic, care spunea că va mânca popcorn în campania prezidenţială trecută). Un alt primar liberal, Gigel Jianu de la Motru, îngenuncheat şi el la aceste alegeri de PSD, PNL-ul demonstrând că nu poate mai mult. Nici în comunele conduse de liberali nu întâlnim rezultate remarcabile, iar unele fiefuri liberale au fost reduse la tăcere, de către PSD, după aceste alegeri europarlamentare.
De la exemplul cu primăriţa PNL de la Prigoria, Iuliana Iliescu, care a încasat-o de la echipa tânărului consilier local PSD, Lucian Goaţă, atât la nivel de comună, cât şi la secţia la care a votat, ajungem și la primarul liberal de la Stăneşti, Ştefan Blideanu, care nu a reuşit să-şi convingă nici măcar rudele şi vecinii la secţia unde el a votat, PSD-ul în frunte cu candidatul la viitoarele alegeri de primar, Costel Bicheru, a fost pe placul oamenilor, trimiţându-l deja în istorie pe primarul liberal şi întreaga lui echipă de la Stăneşti. Întâmplător sau nu, este faptul că o mare parte a votanţilor gorjeni au gândit şi au votat ca şi cum ar fi fost alegeri locale, reacţionând pe măsură la neimplicarea şi modul de a-şi căuta scuze unii primari şi a echipei acestora.
A.STOICA

2 COMENTARII

  1. Hai, mă, că nu pueți fi atât de proști/ticăloși; n-ați aflat că nu au fost organizate alegeri locale?! pisdiștii sunt istorie, în orice variantă de pupincurism ați promova… voturile s-au împrăștiat prin alte localități, unde cetățenii au fost duminică. Pentru că au putut! Așa l-au trimis pe hamsterul vostru șef direct la conservare, așa s-au opus salvării infractorilor voștrii de partid.

Dă-i un răspuns lui Jos haita roșie! Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here