Oltenia sau Valahia Mică a fost puternic legată de domnitorul Unirii, atât cât a condus ţările române, solidarizate, cât şi în perioada Exilului. Prin diverse acţiuni şi chiar lupte, a fost pregătit actul Unirii în Cetatea Banilor şi în celelalte localităţi oltene. „Unirea României într-un singur stat a fost sentimentul naţional în toate părţile României de când istoria a început să ne spună ceva despre Dacia”, nota Cezar Boliac în revista Republica Română, nr.2, încă din 1853, ideal împărtăşit de toţi luptătorii paşoptişti.
Ioan Maiorescu, profesorul Şcolii Centrale din Craiova, a anticipat cu câteva decenii înainte de făurirea statului român modern, unitatea naţională a tuturor provinciilor locuite majoritar de români. „Unindu-se Principatele – scria Ioan Maiorescu în 1856 – mâine vor pretinde Basarabia, Bucovina şi partea Banatului ce ţinea odată cu ele; pe urmă vor întinde mâna peste Carpaţi, renăscând fantoma Imperiului Dacic”.
Gen. Gh. Magheru a întreprins repetate şi stăruitoare demersuri diplomatice pe lângă guvernele Franţei, Italiei, Prusiei şi Angliei, arătând că existenţa unui stat român puternic şi independent va fi stavilă în faţa expansiunii Rusiei şi Austriei în Balcani.
Ecoul entuziasmului declanşat de dubla alegere a lui Al. I. Cuza s-a extins în toate judeţele Țării Româneşti şi dincolo de Milcov. Al. I. Cuza a fost un reprezentant de seamă al generaţiei paşoptiste, ca şi poetul citat mai sus, când s-a produs victoria forţelor sociale politice, care vedeau în Unire un act politic esenţial pentru organizarea pe baze moderne a societăţii româneşti, deschizând calea lumii occidentale. „Cauza noastră n-are pentru moment nevoie de sprijin verbal, suportul său este Dreptatea şi Europa, care asistă la dezbaterile noastre prin intermediul delegaţiilor săi, văd starea noastră, şi ştiu ceea ce noi aşteptăm.” (Arhiva Naţională Craiova, Prefectura Dolj, dosarul 39/1858, pag.2).
Membrii Comisiei europene au finalizat raportul dezbaterilor din Adunările ad-hoc, iar în luna martie 1858 au plecat la Paris pentru a-l prezenta Conferinţei Puterilor Garante.
„Un descendent dintr-o familie patriciană veche… personificarea adevăratului boierism al ţării, nealterat de corupţiunea fanariotismului” (Gh. Sion în Românul din 15/27 ianuarie 1859).
„Colonelul Cuza are calităţile cele mai rare: sinceritatea, bunul-simţ, modestia, om cinstit, plin de dragoste pentru ţara sa, fapte hotărâte să pună în practică Unirea şi ideile sale de reformă şi progres” (J. Beclard). S-au confirmat aceste calităţi pentru că Domnitorul Unirii a înălţat prestigiul României, fiind stimată şi respectată de puterile europene, unde era denumit „Napoleon din Răsărit”. A fost primul domn democrat român, care a şters predominarea claselor inaugurând era democraţiei. „Viaţa lui ca domn a fost plină de fapte, nu de vorbe” (din discursul lui N. Ionescu, la înmormântarea lui Cuza la Ruginoasa, iunie 1873) (Gazeta de Transilvania, nr. 49/1873).
Ştirea despre votul Adunării Elective a sosit mai întâi la Slatina, la Turnu Severin, apoi la Craiova şi de aici la Caracal, Râmnicu Vâlcea şi Târgu-Jiu. Telegrama din 26 ianuarie 1859 anunţa „Astăzi s-au primit în acest oraş depeşe telegrafice de la oraşul Turnu Severin, prin care se vesteşte că Adunarea Naţională din Bucureşti, în unanimitate a ales în ziua de 26 ianuarie ale curentei, prinţ al Ţării Româneşti pe Măria Sa Alexandru Ioan Cuza, prinţul ales şi la Moldova”. (Arhiva Naţională Craiova, Prefectura Dolj, dosarul 97/1859).
În zilele de 26 şi 27 ianuarie 1859, populaţia oraşelor reşedinţă de judeţ a inundat străzile, manifestându-şi entuziasmul şi adeziunea la actul Unirii. Astfel la Târgu-Jiu „bucuria poporului manifestată prin iluminaţii, veselie mare, mese întinse pe la toate prăvăliile, lăutari la răspântii, urale şi strigăte: Să trăiască!, ofereau imaginea unui oraş în sărbătoare”. (Arh. gen. Gh. Magheru, pag. 242). De altfel, generalul Gh. Magheru, deputat gorjean îi telegrafiază la Iaşi lui Vasile Alecsandri, imediat după exprimarea votului: „După votul Adunării – Episcopul Buzăului pleacă să felicite pe Măria Sa. Vin şi eu, deşi bolnav. Să trăiască România şi Domnul nostru. Toată lumea este în veselie şi linişte” (Andrei Oţetea, „Documente privind Unirea”).
Gheorghe Magheru a fost un partizan al reformelor, cerând ca „Monitorul oficial să fie tipărit într-un număr mai mare de exemplare pentru a fi trimise în toate oraşele şi satele pentru ca naţiunea să fie edificată asupra conduitei aleşilor săi în sânul Adunării”, propunere care a fost susţinută şi de deputatul gorjean, Christian Tell. Din Gorj erau deputaţi şi consilieri ai primarilor: Gh. Magheru, Christian (Hristache) Tell, Constantin Săvoiu, Nicolae Bibescu, Ioan Voicu, Barbu Gănescu, Ioan Sâmboteanu, C.N. Brăiloiu, Zamfir Broşteanu, şi Ion Magheru. La 26 iunie 1859, Domnitorul Al. I. Cuza vine la Craiova dinspre Turnu Severin şi „a fost întâmpinat de o mulţime de bărbaţi de toate vârstele, femei cu copii în braţe, ţărani de la sate, cete de lăutari de tot felul, cu instrumente care plăceau mult domnitorului. Era învălmăşeală de valuri omeneşti de credeai că tot pământul se saltă. Cuza a umblat în dreapta şi în stânga prin lume, apoi s-a încherbat o horă mare, cât toată Câmpia Cântarului de Piatră (Parcul Agronomiei de astăzi). În horă s-a prins şi a jucat chiar domnitorul.
Cuza a asistat la slujba religioasă de la biserica Madona Dudu, a acordat audienţe şi n-a refuzat pe nimeni de o veni să-l vadă şi să-i spună păsul său. Primi pe toţi foncţionarii publici şi o mulţime de particulari. A vizitat temniţa tribunalului, curţile şi a primit rapoartele de la prefectură şi de la municipalitate. S-a interesat de problemele districtului şi a avut o întâlnire specială în sala liceului cu fruntaşii Revoluţiei de la 1848 şi cu susţinătorii partidei naţionale şi cu susţinătorii programelor radicale ale şefului statului.
A părăsit Craiova pe 28 iunie 1859, aclamat cu entuziasm de mii de locuitori, îndreptându-se spre Slatina. A locuit la Casa Bibescu de la Parcul cu acelaşi nume pe atunci.” (L. Deaconu şi O. Gherghe, „Unirea Principatelor şi Oltenia”). În toamna anului 1863 este rândul Doamnei Elena să viziteze Oltenia. Dintr-o scrisoare aflăm despre această trecere prin teritoriul de dincoace de Olt: „Buna mea mamă, drumul meu până la frontiera Austriei trece prin Valahia Mică, o ţară minunată, pe care doream demult s-o cunosc.
S-a strâns poporul pe tot drumul, cu urale, flori, băieţi şi fete în haine de sărbătoare. Am fost primită la graniţă cu mare însufleţire de poporul Valahiei Mici, cu daruri şi podoabe vechi spre amintire. Călătoria mea prin Valahia Mică a fost pretutindeni motiv de călduroase demonstraţii din partea populaţiei, mărturiile numeroase de bună-voinţă faţă de mine, pe care le-am primit m-au mişcat foarte mult. Am fost sănătoasă tot timpul călătoriei mele, dar cam obosită.” (Lucia Borş „Doamna Elena Cuza”, Ed. Peledova Craiova, 1992, pag.126). Posteritatea marilor luptători pentru Unire le cinsteşte memoria. Versurile imnului „Hora Unirii” ale lui Vasile Alecsandri pe muzica craioveanului Al. Flechtenmacher erau pe buzele tuturor craiovenilor în vara anului 1857. În sunetele melodioase ale „Horii Unirii” s-au prins în joc miile de oameni coborâţi în stradă pentru a saluta hotărârile de unire ale adunărilor ad-hoc. În această frenezie generală se nasc tablourile „Hora Unirii la Craiova”, în opt exemplare, lucrări de genul. În centrul de astăzi al Craiovei în renumitul parc, pe bulevardul Al. I. Cuza, sculptorul Romano Romanelli a sculptat statuia marelui domnitor al Unirii, într-o mărime impresionantă, iar în apropiere se află statuia Primului Unificator, Mihai Viteazul. Municipiul Târgu-Jiu îşi cinsteşte marii luptători paşoptişti, unionişti şi ai Independenţei prin statuile generalilor Gh. Magheru şi Christian Tell. Biblioteca judeţeană şi un liceu poartă numele acestor eroi, care sunt evocaţi destul de des prin simpozioane şi comemorări. Pe Constantin Săvoiu, o şcoală gimnazială îl are drept patron.
Prof. Virgil Cercelaru
