13:54 – S-a rătăcit în pădure în timp ce căuta ciuperci

131

În ziua de 18 septembrie a.c., în jurul orelor 18.20, la Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj – compartimentul Monitorizare Misiuni și Evenimente, a fost primit un apel telefonic prin care o persoană din localitatea Polovragi a sesizat faptul că tatăl său, în vârstă de 47 de ani, a plecat de dimineaţă cu un grup de persoane după ciuperci pe Cheile Oltețului iar la ora stabilită pentru regrupare nu a mai sosit la punctul de întâlnire, posibil fiind rătăcit. Patrula de jandarmi aflată în serviciu la Grupa de Supraveghere și Intervenție Novaci, a fost direcționată către zona indicată, unde, în jurul orelor 19.50 s-a întâlnit cu persoana căutată pe drumul forestier, în apropierea Peșterii Polovragi, în timp ce acesta se întorcea spre domiciliul său cu un autoturism proprietate personală. Din discuțiile purtate cu persoana căutată, a reieșit că acesta se rătăcise și neavând semnal la telefon nu a mai putut să ia legătura cu familia. Acesta a fost condus la domiciliul său, patrula de jandarmi reluându-și misiunea inițială.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here