13:26 – Reținuți pentru înșelăciune

311

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au documentat activitatea infracţională a trei tineri cu vârste cuprinse între 22 şi 25 de ani, din oraşul Rovinari, suspecţi ai infracţiunii de înşelăciune. Potrivit anchetatorilor, în perioada 18-21 mai a.c., cei trei suspecți au contactat telefonic diverse persoane şi, declinându-şi diferite calităţi mincinoase (avocat), le induceau pe acestea în eroare, relatându-le că diverşi membri ai familiei au fost implicaţi în accidente de circulaţie. De asemenea, pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au stabilit că suspecţii, din discuţiile purtate cu victimele, profitând de naivitatea acestora, aflau detalii despre membri familiei, ajungând, astfel, să pretindă diferite sume de bani pentru a interveni în soluţionarea favorabilă a situaţiei. Unul dintre suspecţi, un tânăr de 25 ani, din Rovinari, se afla încarcerat în Penitenciarul Colibaşi, fiind condamnat anterior de pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat. Valoarea prejudiciului creat a fost estimat la suma de peste 3.000 lei. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, existând indicii că aceştia sunt suspecţi şi de comiterea altor infracţiuni de acest gen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here