13 primari, în negocieri cu UNPR Gorj! – Vlaicu rupe edili de la PSD, Morega de la PNL

565

deschiderePrimarul comunei Slivileşti, pesedistul Sorin Bucurescu, primarul comunei Leleşti, Marian Rotaru, vicepreşedinte al PSD Gorj, primarul comunei Bustuchin, Ion Ciocea, şi el lider al PSD, primarul comunei Săcelu, Ion Voica, membru al Forţei Democrate dar activist în PDL şi primarul oraşului Novaci, Pantelimon Todea, sunt cinci dintre edilii care sunt în negocieri avansate cu UNPR-ul pentru o candidatură, anul viitor, pe listele acestei formaţiuni politice.

Şi primarii liberali poartă negocieri pentru a schimba macazul, primarul comunei Drăguţeşti, Vasile Moşoiu, fiind vizat de discuţii, mai ales după ce Dan Ilie Morega a trecut în rândurile UNPR. Atât Marius Vlaicu, şeful UNPR Gorj, cât şi deputatul Morega confirmă, de altfel, că poartă negocieri cu cel puţin 13 primari, majoritatea făcând parte din USL.

O parte a primarilor de la PSD, PNL şi PNG din judeţul Gorj au purtat şi poartă negocieri cu liderii UNPR Gorj pentru a trece în rândurile acestui partid, la finalul mandatului lor. Marius Vlaicu, preşedintele UNPR Gorj confirmă astfel că a discutat cu mai toţi edilii locali din judeţ pentru a trece la UNPR, dar negocierile cu cinci dintre aceştia sunt destul de înaintate. Dan Ilie Morega, deputatul intrat recent în rândurile partidului, anunţă şi el că este în negocieri avansate cu opt primari din Gorj, majoritatea fiind de la PNL.

Şedinţa de la Leleşti, confirmată de Vlaicu

Şeful UNPR Gorj confirmă de altfel şi cele petrecute luna trecută la Leleşti, în privinţa discursului purtat de primarul PSD, Marian Rotaru, la înfiinţarea organizaţiei UNPR din această localitate. Vlaicu menţionează astfel că Rotaru a declarat că va lua în considerare o candidatură viitoare la UNPR, discuţiile de această şedinţă fiind însă mult mai înaintate decât cele spuse public de Rotaru. Vlaicu confirmă astfel că a discutat mult mai serios despre o trecere la UNPR cu cinci dintre primarii din Gorj, susţinând că aceştia sunt de la “PSD dar şi de la alte partide”.

Morega negociază cu 8 primari, şi mai vrea să scoată 7 edili noi

Deputatul Dan Ilie Morega anunţă şi el că o parte a primarilor PNL vor să treacă la UNPR, el fiind în negocieri cu opt dintre aceştia. “Cam şapte, opt primari vor veni la UNPR. De altfel, vreau să îi anunţ pe această cale că oricare dintre primarii care vor să vină la UNPR pot să mă caute”, a declarat Morega. “Mai mulţi primari, majoritatea de la PNL, făcuţi primari şi cu aportul meu, vor să mi se alăture la UNPR. Faptul că eu i-am primit în PNL, i-am blagoslovit şi i-am ajutat şi îi ajut în continuare, contează pentru ei. Ajutorul meu nu a constat numai în sprijin pentru câştigarea primăriilor, ci şi în ajutor oferit pe timpul mandatului meu, în investiţii, bani pentru alimentări cu apă, baze sportive, prin fondul de mediu şi prin fonduri europene”, a mai completat Morega care susţine că are în vizor 7 alte persoane care ar putea deveni primari la alegerile viitoare. Cert este că dacă Vlaicu va face echipă cu Morega, USL-ul de la Gorj va avea de pierdut, ambii venind din două partide care compun această Uniune. Să nu uităm că cei doi cunosc foarte bine punctele slabe ale celor două organizaţii PSD şi PNL, mai ales că nu demult se aflau în conducerea celor două organizaţii.

Anamaria Stoica

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here