12:44 – Este oficial: Vlădoianu a fost înlocuit cu doctoriţa Manu

344

Consiliul Judeţean Gorj a clarificat, astăzi, prin comunicat de presă, situaţia privind înlocuirea managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Astfel, ca urmare a adresei transmise de S.C. Tetraedru Medical Consulting S.R.L., înregistrată sub nr. 13407/8.11.2013 la sediul instituției, Consiliului Județean Gorj a fost notificat asupra faptului că la unitatea spitalicească aflată în subordine se va proceda la înlocuirea managerului desemnat. Astfel, începând cu data de 12.11.2013, doamna doctor Manu Nicoleta Claudia este persoana desemnată de S.C. Tetraedru Medical Consulting S.R.L. pentru funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Conform precizărilor din documentul respectiv, începând cu aceeași dată, domnul ec. Vlădoianu Cristian este director Departament Controlling în cadrul companiei.
În urma analizei și a discuțiilor purtate de președintele Consiliului Județean Gorj, domnul Ion Călinoiu, cu reprezentanții S.C. Tetraedru Medical Consulting S.R.L., contractul de management nr. 775/17.01.2013 se derulează în continuare conform clauzelor contractuale stabilite și a documentației care stă la baza acestora.
În acest sens, a fost încheiat un act adițional cu privire la schimbarea persoanei desemnate în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, fiind respectată legislația în vigoare precum și condițiile contractului de management.
Schimbarea s-a făcut cu scopul accelerării implementării măsurilor de eficientizare și îmbunătățire a calității serviciilor medicale pe care Spitalul Județean le asigură populației Județului Gorj.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here