1200 de locuri de muncă de la UMC Roșia, în pericol

583

Depozitul de cărbune aparţinând Carierei Roşia din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), aflat pe raza oraşului Rovinari, nu are în prezent autorizaţie de funcţionare. Depozitul a făcut obiectul unui program de conformare în sensul de a fi mutat din amplasamentul actual, cu termen de finalizare la 31 decembrie 2015. Din cauză că perioada nu a fost respectată, autorităţile au emis un act de suspendare a autorizaţiei de mediu. Această decizie poate aduce după sine intrarea în șomaj tehnic a 1200 de mineri, atrag atenția reprezentanții Sindicatului Liber EMC Roşia.

“Depozitul de cărbune de la Roşia a făcut obiectul unui program de conformare, anexă la autorizaţia de mediu, cu termen de finalizare 31 decembrie 2015. Nu a fost finalizat în sensul de a fi mutat din acel amplasament, a fost trimisă o notificare prealabilă prin care operatorul era notificat ca, în termen de 60 de zile, să remedieze, pentru faptul că nu a remediat s-a emis un act de suspendare a autorizaţiei de mediu. Deci depozitul Roşia efectiv nu mai are voie să funcţioneze. Operatorul are dreptul să acţioneze în instanţă actul de suspendare. Depozitul în acest moment nu are autorizaţia de funcţionare”, a declarat, la finalul săptămânii trecute, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), Nicolae Giorgi. Acesta a mai menţionat că, dacă în urma controalelor ce vor fi realizate de către comisarii de mediu se va descoperi că depozitul îşi continuă activitatea chiar dacă nu are autorizaţie de funcţionare, va fi constatată săvârşirea unei infracţiuni. “Verificarea trebuie să o realizeze colegii de la Garda Naţională de Mediu, să aplice sancţiuni, iar dacă activitatea continuă şi după ce colegii constată, poate să devină infracţiune”, a mai spus Nicolae Giorgi.

Stare de alertă sindicală
Reprezentanții Sindicatului EMC Roșia au percutat la aflarea veștii negative, convinși fiind că aceasta va avea un efect asupra salariaților carierei. “Cerem implicarea Guvernului României, Ministerului Energiei și Ministerului Mediului, în rezolvarea problemelor actuale ce nu mai pot fi amânate, având în vedere situația Carierei Roșia la această oră, una dintre cele mai mari cariere de cărbune din Europa. De asemenea, remarcăm ipocrizia unor factori de decizie la nivelul conducerii CE Oltenia, care nici în al doisprezecelea ceas nu realizează pericolul în care se află această Carieră și implicit Termocentrala Rovinari, riscând ca aceasta să nu mai aibă posibilitatea de a funcționa cu cele 3 grupuri, cu care funcționează la această oră, din lipsă de cărbune și punând în pericol sistemul Național de Energie.
Solicităm Conducerii CE Oltenia luarea urgentă a măsurilor care se impun pentru menținerea funcționării Carierei Roșia, din Complexul Energetic Oltenia”, au postat cei de la organizația sindicală pe o rețea de socializare.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here