12 vizite intime, acordate deţinuţilor în prima lună a anului

674

Câțiva deţinuţi din totalul de peste 320 de persoane private de libertate, custodiate în prezent de Penitenciarul Târgu-Jiu, s-au putut bucura în ianuarie de partide de amor cu concubina ori soţia.

La finele primei luni din anul curent, Penitenciarul Târgu-Jiu custodia un număr de 326 de persoane private de libertate. Chiar dacă a trecut abia o lună din noul an, în ianuarie, au fost acordate deţinuţilor din Penitenciarul Târgu-Jiu aprobări pentru un număr de 12 vizite intime. Acestea au avut fiecare o durată de 3 ore, acordându-se o durată de 48 de ore doar pentru cei care au încheiat recent o căsătorie. Totuşi, în ianuarie, nu a fost încheiată nicio căsătorie în cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu. Pentru a beneficia de aceste vizite, persoanele private de libertate trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii: să fie condamnate definitiv şi să fie repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate, să nu fie cercetate sau în curs de judecată în alte cauze penale, să existe o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie a certificatului de căsătorie, sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi. De asemenea, deţinuţii nu trebuie să fi beneficiat în ultimele trei luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea de ieşire din penitenciar, nu au fost sancţionaţi disciplinar pe o perioadă de şase luni anterioară solicitării vizitei intime, iar persoanele private de libertate trebuie să participe activ la programele şi activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială recomandate în Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică ori la activităţi productive.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here