La data de 19 decembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în baza planului național ”PIROTEHNIC 2024-2025”, s-au deplasat la adresa de domiciliu a unei femei, din localitatea Peștișani, ocazie cu care, în locuință, au depistat mai multe articole pirotehnice ce aparțin categoriilor F2, F3 și F4, interzise la deținere și comercializare, pe care aceasta le-ar fi achiziționat din mediul on-line.
Toate articolele pirotehnice, în cantitate de 12 kg, au fost ridicate până la finalizarea cercetărilor, fiind depozitate în condiții corespunzătoare.
În cauză, pentru femeia din Peștișani s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea oricărei operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.