11:59 – Suspect de furt, depistat

484

În această dimineaţă, în intervalul orar 04:30 – 07:30, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului de Intervenţie Rapidă, cu sprijinul Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Gorj au efectuat o acţiune pe raza municipiului Târgu-Jiu pentru depistarea persoanelor fără adăpost, a cerşetorilor, a persoanelor din alte localităţi care nu îşi justifică prezenţa, precum şi a persoanelor urmărite în temeiul legii. În această împrejurare, poliţiştii menţionaţi au depistat, pe strada 9 Mai, din municipiul Târgu-Jiu, un bărbat în vârstă de 64 ani, din Târgu-Jiu, asupra căruia a fost găsit un sac ce conţinea 100 bucăţi etrieri metalici folosiţi în construcţii. Urmare a cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul este suspect de sustragerea bunurilor respective, dintr-un imobil aflat în construcţie, situat pe strada I.L. Caragiale. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspectului, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here