11:52 – Acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere

340

În perioada 31 mai-1 iunie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au acţionat pentru asigurarea fluenţei traficului şi prevenirea evenimentelor rutiere nedorite. O atenţie deosebită a fost acordată prevenirii accidentelor de circulaţie produse pe fondul consumului de alcool. În perioada amintită, poliţiştii rutieri au aplicat 275 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 60.000 lei, 138 dintre acestea fiind aplicate conducătorilor auto care nu au respectat regimul legal de viteză. De asemenea, poliţiştii au identificat în trafic 30 de persoane care au fost sancţionate contravenţional cu amendă şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile. Totodată, au fost constatate 3 infracţiuni privind conducerea autovehiculelor pe drumurile publice de persoane având o alcoolemie peste limita legală şi o infracţiune de refuz, împotrivire sau sustragere a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, în toate aceste cazuri fiind întocmite dosare penale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here