Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, ajutat de doi pompieri voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Rovinari, au intervenit în această dimineaţă, la ora 00:39, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o claie de fân, în oraşul Rovinari, cartierul Vârţ. În urma incendiului a ars aproximativ o tonă de plante furajere. Cauza probabilă a incendiului este: „Fumatul în locuri nepermise”. Intervenţia a fost una destul de dificilă, aceasta durând aproximativ 160 de minute.