112 părinți din Gorj, în concediu prelungit pentru creșterea copilului

1159

Peste o sută de părinţi gorjeni cărora perioada de concediu de creştere a copilului le-a expirat în timpul stării de urgenţă sau în ultima perioadă, pe durata stării de alertă, au beneficiat de prelungirea acestora. Totodată, pe perioada stării de urgenţă și a celei de alertă nu a fost suspendat nici stimulentul de inserţie.

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Gorj a transmis faptul că pe perioada stării de urgenţă din lunile martie-mai, dar și ulterior, pe durata instituirii stării de alertă, un număr de 112 părinţi din judeţul nostru care beneficiau de concediu de creştere a copilului au avut parte de prelungirea acestuia din urmă. De asemenea, nici în cazul celor care primeau stimulent de inserţie, acesta nu a fost suspendat, chiar dacă perioada de primire a acestui beneficiu expira în timpul stării de urgenţă de la nivel naţional. Având în vedere starea de urgență, respectiv cea de alertă, instituite prin decret al Președintelui României, cele două beneficii s-au prelungit automat, prin efectul legii, nefiind necesară depunerea unei cereri de către beneficiari.,,Pe perioada stării de urgență / alertă, au beneficiat de prelungirea concediului de creștere a copilului și, implicit, de indemnizația pentru creșterea copilului, un număr de 112 persoane. În ceea ce privește stimulentul de inserție, pe perioada stării de urgență / alertă, plata acestuia s-a efectuat fără întrerupere, pe o perioadă de 90 de zile, respectiv 19 martie – 19 iunie 2020. După această perioadă se acordă stimulentul de inserție până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani sau 4 ani, în cazul copilului cu dizabilități, numai în cazul în care persoana îndreptățită realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor articolului nr. 3 din OUG nr. 11/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare”, a declarat Natalia Moreanu, directorul executiv al AJPIS Gorj.În ceea ce priveşte indemnizaţia pentru creşterea copilului, luna trecută, la nivelul judeţului Gorj, s-au făcut plăţi în cuantum de 4.373.263 de lei pentru 2.441 de gorjeni. De asemenea, tot în iunie, AJPIS Gorj a plătit stimulente de inserţie în valoare de 883.788 de lei pentru 1.402 beneficiari.Indemnizaţia pentru creşterea copilului, pentru cei cărora le expiră perioada de acordare a acestei indemnizaţii pe perioada stării de alertă, se prelungeşte până la 31 decembrie 2020, la fel şi stimulentul de inserţie pentru cei care se întorc la muncă sau doresc să se angajeze după încheierea acestei perioade, în baza măsurilor stabilite printr-o ordonanță a Guvernului din prima parte a lunii trecute. Măsura prelungirii acordării drepturilor aferente persoanelor beneficiare de indemnizație creștere copil sau de concediu de acomodare pentru adopție și care lucrează în domenii de activitate în care se mențin restricții, vizează toată perioada în care vor exista restricții, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020. Totodată, această prelungire nu se va face în mod automat. Părinții aflați în această situație vor trebui să depună o cerere, însoțită de o adeverință de la angajator prin care să dovedească că nu pot reveni în activitate din cauza faptului că domeniul în care lucrează este în continuare restricționat. Pentru cei care nu au calitatea de angajat, ci desfășoară activități independente, agricole sau exercită profesii liberale, adeverința de la angajator se înlocuiește cu o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că domeniul în care își desfășoară activitatea este încă restricționat. De asemenea, stimulentul de inserție se acordă până la ridicarea restricțiilor chiar și în cazul celor ai căror copii împlinesc 3 ani, respectiv 4 ani în situația copilului cu dizabilități, dacă părinții nu pot reveni la muncă din cauza faptului că domeniul în care activează este restricționat prin deciziile autorităților. Persoanele care vor reveni la muncă din prelungire concediu de creștere copil nu vor mai fi obligate să notifice angajatorul privind revenirea la muncă înainte cu 60 de zile. Aceste persoane vor putea solicita stimulentul de inserție la data la care revin la muncă la angajator.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

  1. Ce se intampla cu stimulentul de insertie in urmatorul caz:
    Am lucrat ian 2019-martie 2020 primind stimulent.
    Din cauza ca nu am mai avut de lucru (pfa) am intrat in ccc din aprilie 2020 pana in septembrie 2020 cand a implinit copilul 2 ani. Continui sa primesc din nou stimulentul pana la 3 ani (cum as fi primit daca nu era starea de urgenta si alerta in Romania si in tarile clientilor mei)?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here