11 dosare, depuse la DAJ Gorj pentru solicitarea sprijinului la cultivarea tomatelor

651

Februarie a venit cu un nou sprijin financiar dedicat agricultorilor din Gorj, mai precis pentru cultivatorii de tomate în spaţii protejate. Guvernul oferă 3.000 euro pe an celor care cultivă roşii pe o suprafaţă de minim 1.000 mp.

Potrivit conducerii Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Gorj, în judeţul nostru există circa 30 de posibili legumicultori care ar putea beneficia de schema de minimis destinată cultivatorilor de tomate, lansată recent de Guvernul României. Până joi dimineaţă, la sediul DAJ Gorj, erau depuse 11 dosare complete pentru solicitarea acestui ajutor financiar. “Am primit până azi dimineaţă (n.r. joi) 11 solicitări. Se pot depune în continuare, tot timpul anului, chiar şi în ciclul doi să le scoată în noiembrie-decembrie. Mai avem 14 potenţiali beneficiari care încă îşi mai au de rezolvat probleme cu documentaţia, dar au promis că vor veni. La nivelul judeţului, avem maxim 30 de oameni care sunt eligibili pentru acest ajutor de minimis adică au peste 1.000 mp. Am vorbit personal cu ei, vreau ca și cel puţin 20 să îi avem cu cereri depuse. Avem mai multe probleme întâmpinate, oamenii n-au ştiut de apariţia acestui ajutor de minimis şi unii dintre ei au pus altceva în solarii şi până nu eliberează suprafeţele nu-şi pot pune tomate neavând suprafaţa de 1.000 mp. Alţii nu au mijloace de încălzire moderne, eficiente. În momentul când plantează, ne anunţă şi un inspector de la noi se prezintă la faţa locului, şi cu o fişă de identificare a culturii se prezintă la respectivul şi acolo se specifică spaţiul protejat, dacă are suprafaţa de 1.000 mp, dacă răsadurile au fost plantate, câte fire sunt, dacă are indicatorul care să arate că spaţiul beneficiază de susţinere financiară din partea Guvernului.
Dacă nu sunt probleme, semnează reprezentantul nostru. La prima inflorescenţă, sună din nou, inspectorul se duce şi iar face o fişă de verificare la începutul rodirii. Precizez că inspectorul se duce şi la începutul rodirii în inspecţie pentru a nu exista riscul ca după prima verificare, solicitantul să scoată răsadurile să le vândă. Ne va anunţa atunci când va face cantitatea de două tone. Dacă e persoană fizică, aceasta se înscrie pe carnetul de comercializare, dacă e PFA, II sau SC se duce şi vine cu factura. În momentul când face cele două tone facem copii la faţa locului, se solicită banii la Bucureşti şi într-o lună de zile le intră banii în cont. Se primesc 3.000 euro pe an. E important de precizat că programul merge pe 8 ani. Cine are pe anul acesta şi se înscrie, dacă n-a mai luat alte ajutoare de minimis, se încadrează să ia bani cinci ani la rând”, a declarat directorul DAJ Gorj, Dan Tănăsescu.

Se consumă mai multe tomate ca în UE
Deşi alte judeţe au primit până în prezent sute de cereri din partea legumicultorilor pentru acordarea acestui sprijin financiar, la nivel de ţară, consumul de tomate este unul crescut de aici şi lansarea schemei de minimis.
“Sunt alte judeţe unde s-au depus sute de cereri în comparaţie cu noi. Cei care sunt eligibili şi au 1.000 de mp am discutat personal. Aşteptăm azi (n.r. joi) încă vreo câteva persoane care trebuie să vină să-şi aducă dosarele complete. Este un studiu făcut care relevă că în România consumul mediu anual de tomate pe locuitor este de 38,1 kg, iar în Europa este de 34,5 kg. Practic, la noi se consumă mai mult tomate decât în UE. Producţia de tomate reprezintă peste 20% din producţia totală de legume din România. Este leguma cea mai cultivată şi cea mai folosită”, a precizat Tănăsescu.
Cei 11 solicitanţi care îşi depuseseră până joi dimineaţă dosarele complete la DAJ Gorj în vederea acordării sprijinului guvernamental, sunt din localităţile: Dăneşti, Stăneşti, Aninoasa, Drăguţeşti, Bengeşti-Ciocadia, Târgu-Jiu – cartier Romaneşti, şi Băleşti. Pentru a accesa ajutorul de minimis, fermierii trebuie să depună o cerere-tip la DAJ Gorj, aceasta urmând a fi însoţită de copia buletinului de identitate, copie a atestatului de producător, copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, dovada contului bancar, adeverinţa în original care să ateste, conform înscrisurilor din registrul agricol şi suprafaţa de teren utilizată de solicitant în 2017 în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here