10:45 – Păcălită de două „ghicitoare”

378

În dimineaţa zilei de 29 decembrie 2011, ora 10:40, Poliţia oraşului Târgu-Cărbuneşti a fost sesizată direct de către o tânără de 28 de ani, din localitate, despre faptul că, în urmă cu o zi, în jurul orelor 12:50, în timp ce se afla în secţia ginecologie a Spitalului Târgu-Cărbuneşti, a fost victimă a infracţiunii de înşelăciune. Tânără a relatat că fost acostată de 2 femei necunoscute cu scopul de a-i ghici viitorul. Acestea i-au solicitat să scoată de pe degete inelul şi verigheta şi să le pună într-o batistă. Ulterior, la aproximativ 20 de minute de la plecarea „ghicitoarelor”, tânără a constatat că bijuteriile i-au fost substituite cu un ghiul din cupru. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi continuă investigaţiile în vederea identificării celor două suspecte. Poliţiştii fac apel la cetăţenii care cred în ghicit, să nu se lase amăgiţi de promisiunile unor astfel de persoane şi să nu îşi lase bijuteriile la îndemâna unor necunoscuţi. Prezenţa acestor persoane, care promit că vă ghicesc viitorul, semnalaţi-o poliţiştilor apelând numărul de urgenţă 112.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here