100 de ani de la naşterea Mariei Lătăreţu, marcaţi prin cântec la Târgu-Jiu

397

DSC06563Iubitorii de folclor sărbătoresc astăzi împlinirea a 100 de ani de la naşterea privighetorii neamului românesc, Maria Lătăreţu. Un astfel se eveniment nu putea să treacă nemarcat, mai ales în Gorj, judeţul unde marea interpretă a văzut lumina zilei în anul 1911, într-o căsuţă din Bălceşti. Ziua de 7 noiembrie este totodată şi prima zi a Festivalului Cântecului Popular Românesc, zeci de concurenţi şi nume mari ale folclorului românesc urmând să urce pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu pe parcursul celor trei zile de concurs.

În fiecare an, în judeţul Gorj este organizat Festivalul Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu”. Ajuns deja la cea de-a XVIII-a ediţie, festivalul a reprezentat şi continuă să reprezinte o adevărată rampă de lansare tinerilor pasionaţi de folclor din toată ţara. Ediţia din acest an a Picture 028festivalului coincide cu împlinirea a 100 de ani de la naşterea marii interprete, eveniment pe care instituţiile de cultură din judeţul nostru nu puteau să nu-l marcheze aşa cum se cuvine. Manifestările dedicate centenarului naşterii privighetorii neamului românesc vor debuta astăzi, în Bălceşti, satul natal al Mariei Lătăreţu. Şcoala Populară de Artă şi Muzeul Judeţean sunt instituţiile cărora le-a revenit sarcina de a organiza manifestările ce se vor desfăşura în satul marii interprete: „Totul se petrece acasă la Maria Lătăreţu. Având în vedere că avem o secţie externă acolo, un grup vocal de copii care se cheamă „Bălceştii Mariei”, i-a revenit instituţiei noastre sarcina, împreună cu Muzeul Judeţean, de a organiza partea aceasta de comemorare exact în ziua împlinirii celor 100 de ani de la naşterea privighetorii neamului românesc. Totul se va ţine în curtea Casei Muzeu „Maria Lătăreţu”. Dacă vremea va fi friguroasă sau posomorâtă, partea a doua a manifestării, dincolo de Picture 038slujba de pomenire, de alocuţiunile evocatoare, depunerea de coroane de flori şi un extrem de scurt moment artistic prezentat de copiii din Bălceşti, partea a doua a manifestării, adică concertul omagial prezentat de Ansamblul „Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă va avea loc la Căminul Cultural din localitate”, a explicat Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu. De asemenea, acesta a anunţat că un portret al Mariei Lătăreţu, realizat de Carol Landt, va fi expus începând de astăzi la Căminul Cultural din Bălceşti: „Împreună cu prietenul nostru, Carol Landt, autorul operei respective, vom duce la Bălceşti un mare portret al Mariei Lătăreţu, care va rămâne acolo, în Căminul Cultural care-i poartă numele.”

Zeci de concurenţi, aşteptaţi la Festivalul „Maria Lătăreţu”

Tot astăzi vor avea loc şi preselecţia concurenţilor care vor participa la Festivalul Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu”, organizatorii aşteptându-se ca numărul participanţilor să fie foarte mare. Numai 40 de concurenţi vor urca însă pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu în cele două seri de concurs. „Cu siguranţă, tot ceea ce facem noi este prea puţin pentru memoria Mariei Lătăreţu şi pentru averea de cântec pe care ne-a lăsat-o dar mergem pe ideea că picătură cu picătură sau câte o floare de la fiecare alcătuiesc în final un buchet care să se constituie într-un omagiu adus Mariei Lătăreţu acum când se împlinesc 100 de ani de la naşterea sa. Festivalul va începe luni, 7 noiembrie, cu un periplu la Casa Memorială, după care începând cu orele 14:00 vrem să începem preselecţia. După cum ştiţi, în fiecare an se face o preselecţie; nu ne putem duce fără să ştim ce pot cu adevărat cei care se înscriu în festival. Mai mult de atât, dacă o să fie ca şi în anii anteriori nu o să-i putem primi pe toţi şi ne-am gândit ca în situaţia în care vor fi concurenţi tot atât de mulţi ca şi în anii trecuţi să oprim câte 20 pe seară, respectiv 40 în total, urmând ca ceilalţi să plece acasă”, a explicat Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului „Doina Gorjului” şi totodată directorul Festivalului. Festivalul va avea două secţiuni: interpretare vocală şi instrumentală. Fiecare interpret va prezenta în concurs cu două piese: o doină sau o baladă fără acompaniament şi un cântec ritmat, cu acompaniament orchestral. Spectacolele au loc la Casa de Cultură a Sindicatelor marţi, miercuri şi joi, începând cu orele 19:30. Cei care doresc să privească spectacolul de muzică populară trebuie să ştie că intrarea este liberă însă accesul publicului în sală este permis numai până la orele 19:00. În fiecare seară de concurs, după concurenţi, pe scenă vor urca ansamblurile „Maria Lătăreţu”, respectiv „Doina Gorjului”, care vor încânta publicul cu spectacole dedicate marii interprete. Ultima seară a festivalului este rezervată Galei premiilor, urmată de un recital extraordinar cu interpreţi îndrăgiţi din „constelaţia de aur a folclorului românesc”. Maria Ciobanu, Lucreţia Ciobanu, Elena Merişoreanu, Niculina Stoican, Cornelia şi Lupu Rednic sunt doar câţiva dintre invitaţii care vor urca pe scenă în ultima seară a festivalului. Un amănunt important este acela că toţi invitaţii vor cânta live.

Juriul Festivalului „Maria Lătăreţu”

Participanţii selectaţi în urma preselecţiilor vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu, fiecare încercând prin talentul său să impresioneze juriul al cărui preşedinte va fi Prof. univ. Dr. Gheorghe Oprea, şeful Catedrei de Folclor din cadrul Academiei de Muzică din Bucureşti. Alături de acesta, din juriu vor mai face parte cunoscuta realizatoare de emisiuni de folclor şi muzicolog Mărioara Murărescu, Elise Stan, Eugenia Florea, Roxana Gibescu, Prof. Gelu Stan, Conf. univ. Dr. Gabriela Rusu-Păsărin, Conf. univ. Dr. Oana Lianu, Gheorghe Parnica, Ioana Lătăreţu, Olimpia Urs, Andrei Novac, Alexandru Păsărin, Prof. Dr. Dumitru Pasăre, Prof. Viorel Gârbaciu, Prof. Stelian Florescu, Prof. Pompiliu Ciolacu, Ion Ghiţulescu şi nu în ultimul rând, consilierul judeţean Alecu Drăgoi. Secretarul juriului va fi Iulian Malea, maestru coregraf al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj.

Buget de 1 miliard de lei vechi

Bugetul total alocat de organizatorii Festivalului „Maria Lătăreţu”, dar şi celorlalte manifestări dedicate marcării împlinirii a 100 de ani de la naşterea Mariei Lătăreţu, se ridică la aproximativ 1 miliard de lei vechi. Astfel, Ansamblul „Doina Gorjului” a alocat 50.000 lei, Şcoala Populară de Artă 22.000 lei iar 15.000 lei au venit de la Ministerul Culturii. De asemenea, şi Consiliul Judeţean Gorj a contribuit direct cu bani la organizarea evenimentului, în acest an fiind alocată suma de 48.000 lei. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, această suma este una modică comparativ cu importanţa evenimentului: „Este vorba de centenarul pe care îl aniversăm de la naşterea privighetoarei cântecului românesc ce s-a născut pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu al Gorjului. Fondul problemei este acela de a face, în perioada 7-10 noiembrie, un efort care să aibă un singur ecou: Maria Lătăreţu – aniversată la Gorj urmare a valorii recunoscute nu numai de gorjeni, ci şi în ţară şi peste hotare. De aceea, eu vreau să spun că în organizarea acestui eveniment Consiliul Judeţean participă cu o sumă modică de 48.000 lei. Eu cred că vom face un eveniment pe măsura valorii Mariei Lătăreţu”, a declarat Ion Călinoiu. Organizatorii se aşteaptă ca bugetul alocat să fie suficient, mai ales că toţi membrii juriului au fost de acord să fie prezenţi în schimbul sumei de 1.000, cu excepţia preşedintelui juriului, care va primi 1.500 lei. Excepţie fac bineînţeles şi membrii locali ai juriului care, ca în fiecare an, nu vor fi plătiţi.

Roxana Lupu

„Maria Lătăreţu – 100 de ani de cântec popular românesc”

Sub această titulatură se va desfăşura simpozionul organizat joi, 10 octombrie în Sala Maură a Palatului Prefecturii, de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj. Potrivit directorului acestei instituţii, Ion Cepoi, lucrările simpozionului vor fi prefaţate de prezentarea unui film documentar cu imagini ale Mariei Lătăreţu precum şi ale tuturor laureaţilor festivalului dedicat privighetorii neamului românesc din perioada 1979-2010, realizat de către CJCPCT Gorj. Prezentarea documentarului va fi urmată mai apoi de alocuţiunile invitaţilor: „Este un simpozion care firesc se închină memoriei Mariei Lătăreţu. Vor fi practic 3 alocuţiuni de specialitate, domnul Gheorghe Oprea şi doamnele Mărioara Murărescu şi Gabriela Rusu Păsărin, la care se va adăuga firesc o intervenţie a doamnei Ioana Lătăreţu. Toţi ceilalţi care participă, membri ai juriului, naţionali şi locali, având evident posibilitatea să rememoreze amintiri din întâlnirile lor cu Maria Lătăreţu. În mod normal, în jurul orei 12:30 se va termina fiindcă nu este bine să fie lungit şi sper că va fi un festival bun. Are toate şansele să fie probabil ediţia cea mai concretă de până acum”, a explicat directorul CJCPCT Gorj.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here