10 localități din Gorj, o săptămână fără apă

397

În perioada 30 iunie-5 mai, schimbarea unei vechi conducte de apă lasă și 10 localități din Gorj fără apă la robinete. În municipiul Craiova, furnizarea apei potabile şi a apei calde se va face, de asemenea, în regim de restricţie timp de o săptămână, totul urmare a executării lucrărilor de înlocuire a aceleiași conducte de alimentare cu apă. Potrivit Companiei de Apă ‘Oltenia’, localităţile de pe traseul conductei de transport Izvarna – Craiova nu vor avea apă potabilă începând de vineri, 30 mai, ora 6.00 şi până joi, 5 iunie, ora 22.00. Angajaţii companiei vor înlocui o conductă de oţel, în porţiunea de supratraversare a râului Jiu, pe DN 6, pe raza localităţii Vârţ din judeţul Gorj. Potrivit conducerii CAO, conducta respectivă are o vechime de peste 60 de ani (durata normată medie de funcţionare fiind de 25 de ani) şi prezintă un grad avansat de uzură fizică, motiv pentru care nu mai pot fi efectuate reparaţii locale, se arată într-un comunicat de presă transmis de CAO. În judeţul Gorj s-a înrerupt alimentarea cu apă în următoarele localităţi: Tismana, Godineşti, Ciuperceni, Câlnic, Teleşti, Rovinari, Bâlteni, Plopşoru, Brăneşti, Ţânţăreni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here