O adolescentă batjocorită la sfârșitul anului trecut de un individ pe care îl credea iubitul ei va fi despăgubită de acesta cu suma de 10.000 de lei pentru toate cele întâmplate. Cuantumul daunelor a fost stabilit de judecători, magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu stabilind și pedeapsa pentru autorul acestor fapte. Acesta era și el minor la momentul producerii violului, fapt care îl scapă acum de cătușe. În plus, pentru că a condus o mașină pe drumurile publice fără să aibă permis de conducere, inculpatul a fost condamnat și pentru aceste acuzații, dar în pronunțarea sentinței judecătorii au ținut cont de vârsta acestuia. „Dispune faţă de inculpatul minor Bobelnicu Robert Valentin, aplicarea măsurii educative privative de libertate prevăzute de art. 124 Cod penal a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an pentru săvârşirea infracțiunilor prev. de art. 218 alin.1 ?i alin.3 lit. c din C.p. și art. 335 alin.1 C.pen (două fapte). (…)Deduce din măsura educativă privativă de libertate aplicată inculpatului Bobelnicu Robert Valentin durata reţinerii şi a arestului la domiciliu de la data de 02 decembrie 2019 la data de 8 februarie 2020. (…) Admite acţiunea civilă exercitată de procuror în numele persoanei vătămate Simidreanu Tudorița Daniela şi obligă inculpatul Bobelnicu Robert Valentin la plata către persoana vătămată Simidreanu Tudorița Daniela a sumei de 10.000 de lei cu titlu de daune morale. (…) Obligă pe inculpatul minor Bobelnicu Robert Valentin la plata sumei de 791,69 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”, se arată în decizia judecătorilor. Verdictul nu este definitiv, putând fi contestat. Faptele pentru care a fost pronunțată acum condamnarea inculpatului au avut loc pe 1 decembrie anul trecut, când tânărul trimis în judecată a venit la Târgu-Jiu împreună cu un amic de-al său pentru a-și cumpăra niște haine. Pe drumul spre casă, acesta a avut mai multe discuții cu minora și l-a convins pe prietenul său să îi împrumute mașina pentru a o scoate pe fată la plimbare. Individul nu avea permis, dar a putut să se urce la volan, în timp ce amicul său s-a ascuns în portbagajul mașinii pentru a se asigura că autoturismul nu pățește ceva. După ce fata a urcat în mașină pentru „o plimbare” a urmat abuzul sexual asupra acesteia și, ulterior, plângerea la poliție, ancheta scoțând la iveală că invitația inocentă pentru „o plimbare” ascundea, de fapt, cu totul alte intenții ale celui găsit acum vinovat pentru faptele sale. Într-un alt dosar penal judecătorii l-au condamnat și pe cel care i-a oferit minorului mașina pentru „plimbarea” respectivă, pedeapsa decisă de instanță fiind de 200 de zile amendă a câte 10 lei, respectiv o amendă de 2000 de lei, nici aici verdictul nefiind definitiv.
Gelu Ionescu