10.000 de euro pentru fiecare salariat disponibilizat! Un nou Complex Energetic în Valea Jiului!

10715

Din cadrul Complexului vor fi concediaţi colectiv 1.477 de angajaţi, iar fiecare dintre aceştia va beneficia de o sumă compensatorie în valoare de 10.000 de euro, echivalent în lei, impozitată cu 10%.

„Banii vor fi viraţi pe carduri, într-o singură tranşă, în acelaşi moment cu plata salariilor. Pe 20 iulie, din veniturile Complexului, se virează salariile”, a precizat, miercuri, pentru Agerpres administratorul special al CEH.

În ceea ce priveşte persoanele ce vor fi disponibilizate colectiv, acestea se află deja în perioada de preaviz. Pentru salariaţii din minerit, preavizul se va încheia pe 23 iulie, în timp ce pentru energeticieni ultima zi de lucru va fi 26 iulie.

Administratorul special a menţionat că după data de 27 iulie la Ministerul Energiei se vor purta noi discuţii referitoare la programul de reorganizare al CEH şi înfiinţarea noului complex energetic din Valea Jiului.

 

Un număr de 1.477 de angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH) vor fi disponibilizaţi. Dintre aceştia, 700 de salariaţi sunt angajaţi ai Termocentralei Mintia, ceea ce înseamnă că aproape tot personalul va fi disponibilizat. Diferenţa de 777 de angajaţi disponibilizaţi de la CEH şi-au desfăşurat activitatea în exploatări miniere din Valea Jiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here