Copiii din Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă au avut parte de o frumoasă surpriză de Ziua Copilului. Aceştia au primit în vizită mai mulţi elevi de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu, care le-au dăruit dulciuri, baloane, dar şi alte produse realizate în laboratorul de alimentaţie publică al colegiului.
Echipa S.N.A.C (Strategia naţională de acţiune comunitară) a Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Târgu-Jiu şi-a propus să facă o surpriză plăcută copiilor din Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă cu ocazia frumoasei zile de 1 iunie. Elevii Colegiului Economic au realizat în laboratorul de alimentaţie publică produse pe care le-au oferit apoi cu mare drag copiilor din centru, împreună cu multe baloane şi dulciuri. Copiii s-au bucurat de atenţia deosebită oferită de elevii C.E.V.M, dar mai ales de focul de artificii de la tortul surpriză. Aceste acţiuni de voluntariat au rolul de a dezvolta personalitatea elevilor de liceu, determinându-i să fie mai buni şi mult mai atenţi la semenii lor.
C.P.