1.900 de gorjeni au cerut restituirea taxei auto

134

masiniPentru restituirea sumelor rezultate ca diferenţă între taxa pe poluare pentru autovehicule/taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, contribuabilul gorjean va depune o cerere de restituire la organul fiscal competent.

Modelul cererii este prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr.9/2012 publicată în Monitorul Oficial nr.29/13 ianuarie 2012. Din luna ianuarie şi până la începutul lunii aprilie, la nivelul judeţului nostru s-au înregistrat aproape 1900 de solicitări de restituire a diferenţei taxelor auto.

La cererea de restituire se anexează, în original sau în copie, documentul doveditor al plăţii taxei pe poluare pentru autovehicule/taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, respectiv chitanţa fiscală/ordinul de plată şi extrasul de cont, după caz, care să ateste efectuarea plăţii acesteia, precum şi copia cărţii de identitate a vehiculului şi a certificatului de înmatriculare, cu prezentarea în original a acestora. În cazul autovehiculelor care fac obiectul contractelor de leasing, la cererea de restituire se anexează, în copii conforme cu originalul, documentul doveditor al plăţii taxei pe poluare pentru autovehicule/taxei Finantespeciale pentru autoturisme şi autovehicule, precum şi cartea de identitate a vehiculului şi certificatul de înmatriculare. Cererile depuse se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. “În perioada 16 ianuarie – 31 martie 2012, un număr de 1.893 de contribuabili au solicitat restituirea diferenţei între taxa pe poluare/taxa specială şi taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Dintre aceştia, 1.423 de contribuabili au solicitat restituirea în luna ianuarie, 372 în luna februarie şi 98 în martie”, a declarat Luminiţa Penciu, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj.

Restituirile, calculate de Fisc

În vederea calculării taxei de către autoritatea fiscală, persoana fizică sau persoana juridică care intenţionează să efectueze înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate, trebuie să prezinte, în copie şi în original, următoarele documente: cartea de identitate a vehiculului; documente care atestă dobândirea autovehiculului pentru care se solicită plata taxei de către contribuabil; în cazul autovehiculelor rulate achiziţionate din alte state, un document din care să rezulte data primei înmatriculări a acestora şi, după caz, declaraţia pe propria răspundere, precum şi rezultatul expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă „Registrul Auto Român” ori rezultatul evaluării individuale efectuate. În cazul autovehiculelor care fac obiectul contractelor de leasing, în locul cărţii de identitate a vehiculului, va fi prezentat un document care să conţină elementele necesare calculului taxei de către organul fiscal. „Taxa se calculează de către organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care poate fi organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe – în cazul persoanelor juridice, al persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, ori organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică îşi are domiciliul fiscal în cazul persoanelor fizice”, a mai spus purtătorul de cuvânt al DGFP Gorj. Valoarea în lei a taxei se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Pentru anul 2012, cursul este de 4,3001 lei/euro. Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceştia sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe sau îşi au domiciliul fiscal.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here