1 – 8 Martie

1352

„Când scrii despre femei, trebuie să-ţi înmoi pana în culorile curcubeului şi să presari rândurile cu pulberea de pe aripile fluturilor”.
Întotdeauna, fiicelor de diamant, soţiilor iubitoare şi tuturor femeilor din lume, mamelor iertătore şi bunicilor pline de duioşie, să le acordăm respectul cuvenit, să le preţuim, să le alinăm suferinţele şi tristeţele, să le uscăm lacrimile.
Viaţa noastră este o permanentă călătorie, este un tren. „Un lung tren ne pare viaţa./ Ne trezim în el mergând,/ Fără să ne dăm noi seama,/ Unde ne-am suit şi când.” Descriu, succint, în versuri, „vagoanele” în care călătoresc fiinţele dragi.
1. „Când fiicele noastre sunt mici/ Noi pentru ele suntem tătici/ Ce gingaş e, şi sună bine/ Tăticule, mi-e dor de tine!………..Copilă, tu să ai ştiinţă/ Am fost un tată cu credinţă/ Şi din puţin, de-a fost să fie/ Eu am răbdat, şi ţi-am dat ţie…..” „Că nimic n-are niciun gust, în această lume, dacă nu ştii/ Să împarţi darurile vieţii cu copiii tăi, dragi tăi copii”.
2. Respectul şi iubirea faţă de soţie, de fiinţa iubită sunt semnele după care cunoşti omul nobil. „Iubire, bibelou de porţelan,/ Obiect cu existenţa efemeră,/ Te regăsesc pe aceeaşi etajeră,/ Pe care te-am lăsat acum un an….” „Căci asta e iubirea cea mai mare,/ Să vezi cu ochii celuilalt adânc,/ Iar, când nu e cu tine şi te doare,/ Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng….”. „O, vis ferice de iubire,/ Mireasă blândă din poveşti,/ Nu mai zâmbi! A ta zâmbire/ Mi-arată cât de dulce eşti….”
Lumea trăieşte prin femeie. „În lumea asta sunt femei/ Cu ochi ce izvorăsc scântei…/ Dar, oricât ele sunt de sus,/ Ca tine nu-s, ca tine nu-s”! Dar….”în farmecul vieţii-mi/ Nu ştiam că-i tot aceea/ De te razimi de o umbră/ Sau de crezi ce-a zis femeia” – spunea M. Eminescu.
3. „Mama pentru ai ei copii are scumpe dezmierdări, are inimă cu ochi şi ochi cu sărutări”. O, MAMĂ, DULCE MAMĂ…..”……Pe malul apei se-mpletesc/ Cărări ce duc la moară – / Acolo, mamă, te zăresc/ Pe tine-ntr-o căscioară”. „Luxul mamei cel mai mare/ Când copii ne mai simţeam/ Era pâinea de pe masă/ Şi gutia de la geam”/….„Tare necăjită ai fost mamă,/ Iarna, vara, orice timp trecând,/ Căt era de frig sau de căldură/ Tot desculţă te-am văzut umblând”. „M-ai aşteptat mereu, iubită mamă,/ Cu flori şi cozonaci de sărbători”…../ Însă, „N-am mai trecut demult prin sat şi-mi spune/ Un om ce de pe acasă a venit/ Cum c-a-nflorit la noi mălinul/ Şi c-ai albit, mămucă, ai albit”….Aşteptarea mamei ne spune ca „măcar de Paşti să vadă satul/ Cum îmi vine ca-n toţi anii, la căsuţa mea băiatul”.
4. O grădină plină de dragoste înfloreşte în inima bunicii. „Cu părul nins, cu ochii mici/ Şi calzi de duioşie,/ Aive parc-o văd aici/ Icoana firavei bunici/ Din frageda-mi pruncie”…..”O văd, o văd şi-acuma cu furca-n brâu înfiptă,/ O văd şi simt cum trece prin mine un fior./ Căci parcă-aud şi acuma povestea cu crăiese/ Şi fusul la ureche cum sfârâie uşor”…..
După un timp, „trenul” revine „acasă”: „De unde ai plecat c-un gând,/ Ca lumea s-o cucereşti”.
Însă, „anii mai şterg în urma lor,/ Bunica (sau cei dragi) nu mai sunt pe treaptă ,/ Dar amintirile nu mor,/
Sunt tot acolo şi te AŞTEAPTĂ”…….
Romulus Modoran

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here