1.750 de volume pentru membrii Centrului “Christian”

627

Pe parcursul lunii noiembrie, conducerea Centrului de zi “Christian” pentru Persoanele cu Handicap au derulat o campanie de strângere de cărţi pentru utilarea unei biblioteci menită să vină în sprijinul membrilor acestei unităţi. Ieri, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, această bibliotecă a fost inaugurată.

În prezenţa autorităţilor locale, a directoarei Bibliotecii Judeţene “Christian Tell” şi a membrilor Centrului de zi “Christian”, la sediul unităţii a fost inaugurată biblioteca, un vis început încă de mai multă vreme. Deşi iniţial se dorea strângerea unui volum de 2.000 de cărţi, deocamdată s-a reuşit obţinerea prin donaţie a 1.750, însă conducerea Centrului de zi “Christian” are semnale că şi în zilele viitoare vor mai veni noi volume pentru îmbogăţirea patrimoniului de cărţi.

“Ne-am găsit un sens”
Fiecare dintre membrii Centrului de zi “Christian” este interesat de un anumit tip de literatură astfel că volumele din proaspăta bibliotecă vor ajunge în atenţia persoanelor cu dizabilităţi. Daniel Andrei este coordonatorul Centrului “Christian” şi spune că, de-a lungul anilor cât a fost internat în spital, cărţile i-au dat un sens: “Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap, am încercat să înfiinţăm o bibliotecă pentru persoanele cu dizabilităţi. Mi-aduc aminte că am petrecut mulţi ani în spital şi, de fiecare dată, am avut cu mine o carte, am avut-o pe mama şi am avut prieteni care m-au susţinut. De aceea, încercăm cu ajutorul cărţilor şi cu cei care ne sunt alături să ne găsim un sens. Toate cele 1.750 de cărţi ne-au venit de la oameni cu suflet din Gorj, Dolj, Bucureşti, Târgovişte. Avem cărţi de literatură, beletristică, cărţi de specialitate, dezvoltare personală, psihologie, cărţi religioase; cred că avem o gamă variată şi pe gustul tuturor membrilor noştri astfel încât fiecare dintre ei să găsească volumul potrivit pentru mintea şi pentru sufletul lor”.
Izabela Dobrotă este o tânără de 28 de ani, care frecventează şi se implică în activităţile Centrului de zi “Christian” şi care a reuşit să-şi depăşească deficienţele fizice: “De la vârsta de 1 an şi 8 luni sufăr de o deficienţă fizică numită parapareză spastică; am căpătat această deficienţă în urma unui vaccin greşit făcut la vremea aceea. Pentru mine, această deficienţă face parte din mine, e ca şi cum m-am obişnuit cu ea; înseamnă un mod diferit de a vedea lucrurile, o încercare de a mă comporta la fel ca toţi ceilalţi şi, într-un fel sau altul, deficienţa pe care o am este puterea şi tăria mea de a merge mai departe şi de a încerca în ciuda acestui lucru să îi înţeleg pe cei din jurul meu cât mai bine. Este foarte bine venită această bibliotecă deoarece noi, persoanele cu deficienţe nu avem puterea să facem tot ce ne dorim, iar cu ajutorul cărţilor ne putem relaxa, putem afla lucruri importante, şi chiar visa că vom ajunge în locuri în care nu ne permite starea de sănătate. Pe patul de spital, ani de zile, cărţile au fost singurele care mi-au alinat durerea şi mi-au şters tristeţea. În ele mi-am găsit putere, dorinţa de a merge mai departe, am văzut şi am trăit lucruri frumoase. O carte bună te face să uiţi de multe greutăţi”.

biblioteca2Sprijiniţi de municipalitate
Centrul de zi “Christian” a fost amenajat de către Primăria municipiului Târgu-Jiu şi inaugurat în urmă cu aproape doi ani de zile. De atunci şi până în prezent, reprezentanţii Primăriei au fost alături şi mereu le-au ascultat doleanţele celor care trec pragul Centrului “Christian”. La inaugurarea de ieri a bibliotecii, prezentă a fost şi Iulia Vînă, viceprimarul Târgu-Jiului, care şi-a manifestat respectul faţă de condiţia persoanelor cu dizabilităţi, pe care, cei mai mulţi dintre ei şi-au depăşit-o. “Cred că cei de aici sunt cei care ne ajută şi pe noi, care am fost mai norocoşi în viaţă, să ne găsim un sens. Ne faceţi să vă admirăm şi să vă respectăm. Am găsit aici prieteni pe care îmi face plăcere să îi revăd cu fiecare ocazie”, a declarat Iulia Vînă.
Un alt sprijin pentru amenajarea unei biblioteci care să deservească persoanele cu dizabilităţi care vin la Centrul “Christian”, a venit din partea conducerii Bibliotecii Judeţene. Olimpia Bratu, directoarea instituţiei le-a vorbit celor prezenţi despre egalitatea între oameni şi scopul lecturii: “Această bibliotecă este rezultatul unei contribuţii voluntare a membrilor comunităţii locale, ceea ce desăvârşeşte investiţia pe care administraţia locală a făcut-o în acest centru. În ceea ce priveşte ajutorul şi sprijinul pe care Biblioteca Judeţeană îl poate acorda va fi pe măsura aşteptărilor. În faţa lui Dumnezeu suntem toţi egali; în faţa societăţii suntem toţi cetăţeni; ca cetăţeni europeni ne bucurăm de aceleaşi drepturi aşa încât nu cred că se poate vorbi mai frumos decât despre gestul oamenilor care au contribuit la realizarea acestui vis, dar lectura şi cititul ne face ceea ce noi gândim. E foarte important în viaţa fiecăruia să citim. Vă îndemn să utilizaţi acest instrument pentru biblioteca ce a fost creată la acest centru”.

Centrul de zi “Christian” pentru Persoane cu Dizabilităţi este deschis de luni până vineri între orele 08:00 – 18:00, iar sâmbăta orarul este de la 10:00 la 18:00. Toate activităţile derulate în cadrul unităţii sunt puse la dispoziţia persoanelor cu dizabilităţi în mod gratuit. Acestea apelează săptămânal la Centrul de zi “Christian” din Târgu-Jiu, activitatea de aici fiind una diversificată, recreativă, mulţi dintre beneficiari având la dispoziţie şi o sală de kinetoterapie şi consiliere psihologică.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here