1.500 de vârstnici târgujieni s-au petrecut la Balul Pensionarilor

349

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită anual la data de 1 octombrie, Primăria municipiului Târgu-Jiu a organizat aseară o nouă ediţie a Balului Pensionarilor. La eveniment au participat circa 1.500 de persoane.

Aproape 1.500 de persoane de vârsta a treia din Târgu-Jiu au primit invitaţii din partea municipalităţii să se distreze cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice. Alături de pensionari s-a aflat şi edilul Florin Cârciumaru, care a spus că pentru evenimentul de aseară a fost pregătit un buget de aproape 1,5 miliarde lei vechi: pensionari (4)“De fiecare dată, la această sărbătoare, pensionarii au participat într-un număr destul de mare, dar în acest an chiar am avut foarte mulţi, aproape 1.500 de pensionari. Pentru ca aceştia să se distreze, am ocupat toate cele trei locaţii din restaurantul situat pe insuliţa de pe Jiu. În afară de faptul că le-am oferit un meniu destul de bogat, am dorit ca cei care participă să trăiască momente plăcute, frumoase. Am pregătit un program de muzică populară susţinut de reprezentanţii de la Şcoala Populară, am organizat un concurs de dans şi alte momente plăcute care să aducă voia bună în rândul participanţilor”.

Pensionarii s-au distrat pe cinste
pensionari (1)Pe acorduri de muzică populară, vârstnicii au serbat ziua lor şi au mulţumit autorităţilor locale pentru petrecerea oferită. “Mulţumim conducerii Primăriei, care în ultimii ani au schimbat şi faţa oraşului, dar şi obiceiurile. E bine că se ţine cont de noi, că îşi aduc aminte şi de contribuţia noastră în acest oraş. Consider că astfel ne încadrăm şi ne aliniem şi noi în rândul oraşelor mai mari care au un grad de civilizaţie ridicat. Eu merg de fiecare dată la Clubul Pensionarilor şi particip la toate activităţile destinate nouă, celor de vârsta a treia”, a declarat o târgujiancă, în vârstă de 62 de ani.
În mijlocul celor aproape 1.500 de persoane de vârsta a treia din Târgu-Jiu s-au aflat şi Alin Văcaru, prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, viceprimarii de Târgu-Jiu, Aurel Popescu şi Iulia Vână, dar şi consilierii municipali, şi conducerile mai multor instituţii judeţene care se preocupă de problemele pensionari (2)vârstnicilor.
La festivităţile de ieri prilejuite de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice au participat: pensionarii înscrişi la cele patru cluburi ale vârstei a III-a, Uniunea Pensionarilor Mineri Gorj, CARP Târgu-Jiu, Liga Pensionarilor pensionari (3)Petrolişti Gorj, Asociaţia Pensionarilor Militari în Rezervă şi Retragere, Liga Pensionarilor Gorj. Acestora li s-au adăugat Organizaţia de Pensionari a Rromilor, Asociaţia Surdo-Muţilor, Asociaţia Nevăzătorilor şi Asociaţia Veteranilor de Război Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here