1.300 de tichete sociale, distribuite de Crucea Roşie Gorj

407

Mai multe familii din judeţul Gorj vor primi şi anul acesta cadouri din partea filialei judeţene a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România. Este vorba de 1.300 de tichete sociale ce urmează a fi distribuite în perioada sărbătorilor de iarnă persoanelor nevoiaşe din mai multe localităţi gorjene.

Aproximativ 200 de familii şi persoane singure din judeţul Gorj vor primi anul acesta cadouri de Crăciun din partea filialei judeţene a Crucii Roşii. Acestea vor consta în tichete sociale în valoare de 10 lei fiecare, ce urmează a fi distribuite în perioada sărbătorilor de iarnă. „Am primit 1.300 de tichete sociale în valoare de 10 lei fiecare. Urmează ca acestea să fie distribuite în perioada următoare mai multor persoane singure sau familii, beneficiare ale Legii 416/2001 privind venitul minim garantat”, a precizat Grigore Richter, directorul filialei judeţene a Societăţii Române de Cruce Roşie. Acesta este al treilea an consecutiv în care Crucea Roşie realizează o astfel de acţiune. În anul 2010, la nivelul judeţului Gorj, au fost distribuite 582 astfel de tichete sociale, de ajutorul Crucii Roşii beneficiind familii şi persoane vulnerabile din municipiile Târgu-Jiu, Motru, oraşele Târgu-Cărbuneşti, Rovinari şi Bumbeşti-Jiu. Anul trecut, alte 255 de familii din judeţul Gorj au primit astfel de tichete sociale. Crucea Roşie defineşte termenii de persoane vulnerabile ca fiind acele persoane care se află în pericol datorită situaţiilor care le ameninţă supravieţuirea sau posibilităţilor de trai în condiţii minime de securitate materială şi demnitate umană.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here