„Trafic” cu fructe şi legume

481
foto legume si fructe (4)Un hunedorean de 26 de ani a intrat în atenţia poliţiştilor gorjeni, după ce a fost prins transportând peste o tonă de fructe şi legume. Pentru că nu avea acte pentru această marfă, tânărul a fost amendat cu 1.500 lei.

Nu mai puţin de 1.250 de kilograme de fructe şi legume, pe care tânărul dorea să le comercializeze ilegal, au fost confiscate ieri de către poliţiştii din Bumbeşti – Jiu. Oamenii legii l-au depistat pe hunedorean în trafic şi, la un simplu control, s-a constatat faptul că bărbatul nu poate explica de unde are această marfă.
Bani pentru buget
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Tică, întreaga cantitate de legume urmează să fie valorificată, la fel ca toate celelalte mărfuri confiscate, în urma unor acţiuni de acest fel. „Această marfă va fi dusă la o societate comercială de profil pentru a fi vândută. Banii vor fi daţi la buget”, a spus Tică. Acesta a mai declarat şi că acţiunile de acest fel vor continua, comerţul ilicit rămânând, în continuare, în atenţia poliţiştilor care încearcă să stopeze acest fenomen.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here