„Doina Gorjului” revine în forţă, din vacanţă

447

doina gorjului (3)După o lună de vacanţă, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” a revenit în forţă pe scenele din Gorj şi nu numai. În numai trei zile, membrii acestuia participă la două evenimente importante, unul judeţean iar altul naţional, care sunt doar primele dintr-o serie lungă de manifestări pe care le au deja trecute în calendar.

În fiecare lună iulie, membrii Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” iau o mică vacanţă. doina gorjului (17)Aceştia au revenit însă, chiar din primele zile ale lunii august având participări la festivaluri şi spectacole. „Participăm mâine (n.r. – vineri) la Logreşti la zilele comunei, un eveniment organizat de Consiliul local şi Primăria Logreşti. Este un eveniment anual, am participat şi anul trecut”, a povestit Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului „Doina Gorjului”. De asemenea, la Bârla în judeţul Argeş, participă duminică, fiind al treilea an consecutiv în care sunt invitaţi de către organizatori la o altă manifestare. „Spectacolul este transmis şi pe un post naţional de specialitate. Va dura aproximativ cinci ore şi, alături de noi, pe scenă, vor urca şi invitaţi atât ai noştri cât şi ai organizatorilor”, a mai povestit Porumbel.

Niculina Stoican şi Mâţu Stoian cântă cu „Doina Gorjului”

doina gorjului (36)Membrii Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” vor urca din nou, cu această ocazie, pe aceeaşi scenă cu Niculina Stoican şi Petrică Mâţu Stoian, cei doi interpreţi care, până nu demult, au făcut parte din ansamblul gorjean. „Să mai zică cineva că Niculina Stoican şi Petrică Mâţu Stoian au plecat supăraţi de la noi. Am mai colaborat de atâtea ori, ei aici au crescut şi chiar dacă acum sunt la ansamblul doljean nu înseamnă că nu ne respectăm ca şi colegi”, a mai spus Porumbel. În acest spectacol vor mai cânta şi Cristina Turcu Preda, Nineta Popa, Ana Ilca Mureşan şi Constantin Enceanu.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here