„Colţul verde din şcoala mea”, la Generală Numărul 2 Motru

374

P1010043Şcoala Generală Numărul 2 Motru participă la programul naţional, de colectare selectivă a deşeurilor „Colţul verde din şcoala mea”. Fiecare elev a contribuit cu idei interesante în amenajarea colţului verde din şcoală. În final s-a dovedit că şcolarii au o imaginaţie bogată, dar şi talent pe măsură.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Asociaţia RECOLAMP şi Ministerul Mediului şi Pădurilor a lansat, în această toamnă, cel mai mare program naţional şcolar de colectare selectivă a deşeurilor din România – „Colţul Verde din şcoala mea”. Pentru a avea impact la publicul şcolar, Programul naţional de colectare selectivă a deşeurilor, destinat instituţiilor de învăţământ preuniversitar, „Colţul Verde din şcoala mea”, s-a deschis cu un concurs care, conform organizatorilor, a constat în crearea „celui mai ingenios – colorat – funcţional – frumos – spectaculos – genial Colţ Verde al Scolii care a existat vreodată”.

Colţul verde din Şcoala 2 Motru

Pornind de la ideea că ,,Protejând natura protejăm viaţa şi sănătatea noastră”, din acest an şcolar Şcoala Generală Numărul 2 Motru, participă la programul naţional ,,Colţul verde din şcoala mea” – colectarea selectivă a deşeurilor , ce se desfăşoară în perioada 27 septembrie 2011 – 15 iunie 2012.

Scopul acestei acţiuni este formarea unor elevi preocupaţi de mediul înconjurător, pregătiţi din punct de vedere intelectual şi psihologic pentru a se confrunta şi rezolva problemele acestuia.

Echipa Şcolii Generale Numărul 2 Motru este formată din: coordonator proiect: profesor Mioara Mergea şi membrii, profesori şi învăţători: Gabriela Negrea, Cornelia David, Cristina Spiţă, Carmen Videscu, Aurelia Gheorghe, Loredana Merfu.

Obiecte confecţionate din materiale reciclabile

Pentru prima etapă, echipa împreună cu elevii claselor: I C, a V-a A, a VI-a A, a VII- a A, a VIII-a A au confecţionat din materiale reciclabile diverse obiecte, începând de la colaje şi desene până la roboţi, îmbrăcăminte şi cutii de colectare selectivă a deşeurilor. Fiecare elev a contribuit cu idei interesante în amenajarea colţului verde din şcoală, fiind motivaţi de problemele ecologice grave cu care se confruntă planeta Pământ. „Credem că aceşti elevi au înţeles că, împreună putem construi un altfel de viitor pentru toţi, cu străzi mai curate, mai multe spaţii verzi şi locuri de joacă pentru copii, mai mulţi oameni sănătoşi şi plini de viaţă care se bucură zi de zi de mozaicul colorat al universului ce îi înconjoară. Acestea pot fi posibile doar prin respectarea celor 3 R: REDUCERE – REFOLOSIRE –RECICLARE”, e declarat profesor Mioara Mergea.

Despre program „Colţul verde din şcoala mea”, Carmen Videscu spune că „prin această acţiune, elevii Şcolii Generale Numărul 2 Motru au dat dovadă de multă imaginaţie şi talent în realizarea exponatelor, fiind sensibilizaţi cu privire la nevoia păstrării în stare bună a mediului înconjurător, transmiţând totodată şi un mesaj: „NOI, ELEVII, DORIM UN MEDIU MAI CURAT ŞI MAI PUŢIN POLUAT””.

Scopul Programului naţional „Colţul Verde din şcoala mea” este de a promova obiective şi proiecte din domeniul educaţiei ecologice, precum şi îmbunătăţirea colectării selective a deşeurilor din unităţile de învăţământ preuniversitar.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here