“Veniţi cu noi să ocrotim natura”

416

1Reţeaua Ecologică Natura 2000 cuprinde o multitudine de arii protejate din Europa şi are în componenţa sa un eşantion reprezentativ de specii sălbatice şi habitate naturale de interes comunitar.

Scopul constituirii acestei structuri a fost nu doar protejarea naturii ci şi conservarea acesteia pe un termen cât mai lung pentru asigurarea resurselor necesare dezvoltării socio-economice a comunităţilor din vecinătatea lor.

Directive comunitare

2Uniunea Europeană a promovat încă din anul 1992 ca instrument principal dezvoltarea reţelei de arii de conservare care să acopere toate ţările UE şi în măsura posibilităţilor ţărilor candidate demersul fiind programat a se realiza până în anul 2000, iar în continuare cu fiecare ţară pe măsura aderării la UE. După aceea au fost lansate două directive ale aceluiaşi organism Directiva Habitate şi Directiva Păsări unde este reglementat modul de selectare şi desemnare a siturilor precum şi măsurilor de protecţia a acestora. Statele membre UE au dreptul de a-şi reglementa modalităţile şi procedurile specifice precum şi punerea lor în practică respectând însă prevederea celor două directive comunitare.

Nordul Gorjului de Vest

5În cadrul selecţiei desfăşurate de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile pentru administrarea ariilor protejate din ţara noastră incluse în Natura 2000 Camera de Comerţ şi Industrie România-Japonia (CCIRJ) a câştigat dreptul de a administra Aria Nordul Gorjului de Vest (NGV) cu o suprafaţă totală de 87321 hectare. Situl Natura 2000/Nordul Gorjului de Vest (ROSCIO129) se întinde pe o suprafaţă de 87321 hectare pe teritoriul a 9 localităţi din judul Gorj, Bumbeşti-Jiu, Godineşti, Padeş, Peştişani, Runcu, Schela, Stăneşti, Tismana şi Turcineşti precum şi două localităţi din judeţul Hunedoara (Uricani şi Vulcan) vând coordonatele : 23 gr 5 min 3 sec longitudine estică respective 45 gr 1 min 3 sec latitudine nordică, o altitudine minimă de 192m şi maximă de 1940m cu o medie de 830m.

Alcătuire geologică

Din punct de vedere geologic arealul mai sus menţionat este constituit dintr-o fâşie subcarpatică ce are în componenţă două aliniamente de dealuri ce alternează cu depresiuni şi o ramă montană cu o morfologie complexă. Situl se întinde pe o suprafaţă cuprinzând o mare parte a masivului Vulcan precum şi o altă parte dar mai mică din masivul Godeanu. Acesta este poziţionat în cea mai mare parte în zona înaltă unde putem găsi o mare bogăţie de elemente floristice şi faunistice şi unde datorită condiţiilor fizico-geografice specifice pe suprafaţa sitului putem întâlni un număr mare de ecosisteme specifice zonelor alpine şi subalpine. Pe stâncăriile de calcar se dezvoltă plante de talie mare ( Trolius uropaeus si Lilium martagon) iar în alte locuri cum sunt stâncile din zona Vârfului Oslea să putem întâlni floarea de colţ şi salcia pitică alături de garofiţa albă şi clopoţeii de munte.

Diversitate eco-biologică

Nordul Gorjului de Vest este printre puţinele teritorii din ţara noastră unde putem întâlni o aşa bogată diversitate şi de o valoare foarte înaltă. Cu toate că situl NGV ocupă abia 0,64% din suprafaţa ţării concentrează o diversitate ecologică şi biologică de invidiat reprezentată prin 6 tipuri de ecosisteme ( pădure, pajişte, saxicol, acvatic, riparian şi cavernicol). Interesantă este prezenţa pe aceste locuri a alunului turcesc, element sudic cu caracter de relict aflat în zona Tismana limita nordică a arealului său european. De multe ori este asociat cu tufărişurile de liliac sălbatic şi scrumpie. Tot pe aceste locuri vieţuiesc 3 specii de carnivore mari protejate în întreaga Europă ( urs, lup, râs) precum şi o multitudine de mamifere şi păsări protejate de lege.

În cadrul sitului NGV se află câteva arii protejate. Acestea au un regim mai restrictiv pentru că în interiorul lor sunt interzise aproape toate tipurile de activităţi cu excepţia celor de cercetare dar şi acestea nu trebuie să afecteze starea de conservare a speciilor şi habitatelor.

Atragerea de investiţii şi îmbunătăţirea structurii

Camera de Comerţ şi Industrie România-Japonia are în program acţiuni specifice ce vor avea ca scop atragerea de investiţii pentru îmbunătăţirea structurii de administrare a sitului Nordul Gorjului de Vest (NGV). Acest lucru va duce la crearea de noi locuri de muncă în cadrul ariei precum şi din activităţi conexe cu precădere agroturismul luându-se în calcul inclusiv aducerea unor grupuri de turişti japonezi pe aceste locuri cunoscându-se tendinţa acestora de a călători în locuri unde le sunt oferite condiţii bune şi programe turistice interesante.

Pentru ca toate acestea să nu rămână doar vise, protecţia naturii trebuie privită ca o activitate distinctă cu problematica specifică ce are în componenţă trei obiective principale:

-economic legate de identificarea şi valorificarea resurselor în mod legal

-social ( creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă, meserii tradiţionale şi nepoluante etc)

-ecologice (evitarea degradării ori a poluării mediului şi asigurarea unei echilibrate exploatări pe termen lung a resurselor).

Mugurel Petrescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here