“Ministrul Culturii din Gorj”, membru PRM

374

Picture 002Fostul şef al Direcţiei de Cultură Gorj, Ion Sanda, a renunţat la PNG pentru a se înscrie într-un alt partid. Sanda a devenit membru al PRM explicând ieri, în versuri, de ce a ales această formaţiune politică. Sanda nu a menţionat că a mai trecut şi pe la PSD de-a lungul carierei sale profesionale.

Ion Sanda, care se intitula pe vremea când conducea Inspectoratul Judeţean de Cultură drept “Ministrul Culturii din Gorj”, a schimbat macazul politic. Sanda a renunţat la PNG, pe motiv că organizaţia s-a spart, şi şi-a semnat recent adeziunea la PRM. A declarat că a studiat în prealabil doctrina PRM înainte să facă pasul spre acest partid. “M-am gândit foarte mult spre care partid păşesc, pentru că, ştiţi bine, am fost la PNG şi acolo s-a desfiinţat, treaba nu mai merge. Am spus apoi, că singurul partid care are o doctrină curată este PRM-ul. Şi atunci am venit cu sufletul deschis şi inima deschisă, m-am adresat conducerii că vreau să fac parte din PRM Gorj. Îl cunosc foarte bine pe preşedintele nostru la nivel naţional, Vadim Tudor, i-am şi dedicat un poem”, a explicat Ion Sanda. Sanda, cunoscut om de cultură, a fost şi membru PSD. Acesta a explicat în versuri cum vede situaţia existentă acum în România. Ion Sanda are aproape 70 de ani, a fost mulţi ani profesor universitar la Universitatea din Herculane, iar, în prezent, este pensionar.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here