Recenta hotărâre a Instanței Administrative Supreme a Turciei de a anula statutul de muzeu al faimoasei bazilici bizantine «SFÂNTA SOFIA» din Instanbul, fostul Constantinopol şi Capitala Bizanţului, decizând ca începând din 24 iulie să se înregistreze utilizarea ei ca moschee, a generat reacţii virulente pe plan internaţional, deoarece «Hagia Sofia» este parte a centrului istoric al Istanbulului și patrimoniu UNESCO, iar, aşa cum precizează acest organism internaţional, un stat nu poate proceda la «o schimbare a unei valori universale incontestabile, a unui monument declarat patrimoniu mondial», mai ales că de acest titlu sunt legate o serie de responsabilități și obligații legale care trebuie respectate! De altfel, în diferite studii realizate pe plan internaţional sunt prezentate anumite tendinţe demografice din care se desprinde faptul că în contextul unei creşteri a numărului populaţiei, cu deosebire în Africa şi în Asia, prin contrast situaţional, se accentuează declinul demografic în Europa şi se vorbeşte despre o natalitate redusă în America de Nord, ceea ce demonstrează procesul unei tendinţe de islamizare a Europei! Pentru că fenomenul depopulării unor zone ale lumii şi cel al populării în alte zone relevă faptul că, de cele mai multe ori, se dovedeşte cu pregnanţă că o ţară «golită» sub aspect populaţional devine automat o «ţintă» predilectă pentru populaţiile care au o natalitate mai mare. Decizia Turciei atestă, aşadar, că exodul valurilor de migranţi creează un precedent periculos şi determină dislocarea masivă a grupurilor de indivizi în zonele mai puţin populate, pentru că ne aflăm în faţa unui fenomen care ilustrează «osmoza demografică», atât de des întâlnită pe parcursul istoriei.
Pe fondul neadaptării unor grupuri şi colectivităţi identitare la o pretinsă multiculturalitate!
În astfel de condiţii sunt specialişti care anticipează accentuarea manifestărilor ultranaţionaliste şi a xenofobiei, pe fondul unor conflicte rasiale care se acutizează în diferite ţări şi regiuni ale lumii, pe fondul neadaptării unor grupuri şi colectivităţi identitare la o pretinsă multiculturalitate bazată pe o convieţuire paşnică în timp. Din păcate, înclinaţia tradiţională de a împărţi oamenii şi comunităţile recent venite pentru un trai civilizat, în noi şi ei, predomină în mintea omului contemporan şi în comportamentul supranumit al intoleranţei şi al discriminării. În multe privinţe, unele comunităţi constituite ad-hoc în spaţii semi-urbane se dovedesc vulnerabile şi sunt uşor ademenite de tentaţii rasiste, etniciste şi xenofobe, ca multe altele din decursul istoriei, unele poate mai extremiste şi mai subtile, ceea ce denotă că oamenii devin agresivi prin natura interacţiunilor lor, cu deosebire faţă de cei consideraţi străini, iar, ca urmare, populaţiile continuă cu obstinaţie să se divizeze şi să se discrimineze pe diferite criterii care acutizează animozităţile între oameni. Se constată că în pofida metamorfozelor demografice şi identitare care devin tot mai evidente în statele europene în ultimele două decenii ale secolului al XX-lea şi în primele două decenii ale secolului al XXI-lea, o serie de oficiali ai UE refuză să recunoască deschis şi cu legitimă îngrijorare gravitatea problemelor privitoare la evoluţiile demografice, dar, în timp ce asemenea persoane preferă tăcerea şi doar se fac mereu că nu văd realitatea, încep să se audă şi vocile care percep cu acuitate acest lucru, se aud vocile celor care îşi pot permite să spună adevărul şi să informeze la nivel înalt despre ceea ce se întâmplă în realitate. Spre exemplu, în anul 2004, Helmut Schmidt, fost cancelar al Germaniei federale în perioada 1974-1982, a atras atenţia asupra faptului că acceptarea în decursul anilor de după 1960 a imigranţilor ca forţă de muncă ieftină a fost o mare eroare, iar în aceste condiţii, ţările europene au neglijat sau au minimalizat consecinţele asupra viitorului, pe fondul manifestării fluxurilor de migraţie accentuată. Helmut Schmidt a mai precizat că multiculturalismul, apreciat ca o «strategie de coabitare», nu poate exista decât sub un regim autoritar; deoarece, în condiţiile unui regim democratic, aşa cum se defineşte cel existent în statele UE, eficienţa multiculturalismului devine chiar nesemnificativă şi generează multă neîncredere în valorile naţionale. În acelaşi sens, Helmut Kohl, cel care l-a succedat pe Helmut Schmidt în funcţia de cancelar german, atrăgea atenţia încă din anii 1980 asupra pericolului care survenea din partea valului de migranţi turci, motiv pentru care i-ar fi mărturisit, la sfârşitul lunii octombrie 1982, premierului britanic, Margaret Thatcher, că turcii provin dintr-o altă cultură, foarte diferită de cea germană şi chiar faţă de cea europeană, o situaţie pe deplin manifestată în decursul istoriei, motiv pentru care, spunea demnitarul german, ei nu se puteau integra în societatea de atunci, iar, ca urmare, el preconiza posibilitatea de a se înjumătăţi numărului turcilor, cel puţin în următorii patru ani, adică, până în anul 1986, lucru care nu s-a întâmplat nicidecum! În acest fel, Helmut Kohl înţelegea doar ca demnitar, poate mai puţin ca un cetăţean obişnuit, faptul că acest lucru, nu poate fi spus public, pentru că nici nu a reuşit să-şi pună în practică planul său, iar, dacă în acel timp era dificil de înfăptuit, marşând mai mult pe unele criterii politice sau de altă natură social-politică şi culturală, evident, că astăzi, realizarea lui este de-a dreptul imposibil de realizat, deoarece realităţile sunt mult mai complicate, în pofida faptului că s-a extins cadrul oficial de manifestare şi de exprimare deschisă a opiniilor la nivel comunitar şi există deplină libertate de exprimare pentru toţi cei care se doresc a fi promotorii dialogului şi ai multiculturalităţii în comunitatea europeană, care se populează prin…islamizare!
Politici imigraţioniste bazate pe ideea sprijinirii controversatului şi mult invocatului multiculturalism!
• Devine ispititor şi extrem de interesant faptul că încă din anul 2010, politicianul german Thilo Sarrazin, publica lucrarea: «Germania se autolichidează», în cuprinsul căreia explică printr-o argumentare convingătoare faptul că ţara lui se islamizează neverosimil de repede, faptul că populaţia autohtonă se reduce considerabil, iar întreaga societate germană devine de nerecunoscut pe măsură ce se destructurează sub aspect intelectual şi moral. Ca urmare a politicii migraţioniste greşite şi în mare măsură aberante prin deciziile luate, având consecinţe dezastruoase pentru omogenitatea societăţii germane, el anticipează faptul că după trei sau patru generaţii, în viitor, locuitorii de religie musulmană vor alcătui majoritatea populaţiei germane, destructurând societatea din interiorul său şi anulând marea cultură germană prin valorile sale inconfundabile, prin personalităţile sale remarcabile. Chiar dacă a fost criticat cu o asprime deosebită pentru convingerile sale considerate extremiste, lucrarea lui Thilo Sarrazin a fost elogiată şi apreciată la superlativ de către unele cercuri ale opiniei publice din Germania, peste 70% dintre germani socotind-o un veritabil best-seller, ideile autorului fiind, cu deosebire, pe placul electoratului german de dreapta. Cartea menţionată şi atitudinea pozitivă a publicului german faţă de ideile susţinute de către Sarrazin au determinat o nuanţare a unei atitudini pro-migraţie a unor oficialităţi germane, o interpretare mai moderată a politicilor imigraţioniste bazate în mare măsură pe ideea sprijinirii controversatului şi mult invocatului multiculturalism, de aceea, se poate constata destul de uşor faptul că în ziua de astăzi, marea masă a intelectualilor de prestigiu, la care se adaugă şi o serie de personalităţi politice cunoscute, şi-au unit glasurile, luând o atitudine de respingere a concesiilor făcute imigranţilor islamişti din Germania. În opinia unui alt autor, mai concret, a omului politic, teologului, profesorului şi istoricului italian, Andrea Riccardi, profesor de istorie contemporană la Universitatea din Roma, acesta se face glasul tot mai des auzit şi mai mult ascultat al unor reprezentanţi naţionalişti ai clasei politice italiene, mulţi dintre ei având o largă audienţă în rândul societăţii civile şi al cercurilor catolice, cunoscutul intelectual considerând că imigranţii musulmani constituie cea de-a «cincea coloană» care destructurează temelia societăţii italiene şi cauza principală a crizei fără precedent a celei de-a treia economii europene. În aceeaşi ordine de idei, un exemplu de referinţă îl oferă şi jurnalista italiană de notorietate mondială, Oriana Fallaci, un remarcabil corespondent de război văzut şi nevăzut, în aceeaşi măsură politician şi teoretician al conspiraţiei, cea care a realizat interviuri cu Indira Gandhi, Golda Meir, Yasser Arafat, Zulfikar Ali Bhutto, Willy Brandt, Mohamad Reza Pahlavi, Henry Kissinger, Deng Xiaoping, Lech Walesa, Muammar Gaddafi şi alţii, un spirit critic şi lucid care adoptă o atitudine critică faţă de islamizarea Italiei şi a Europei, aducând un elogiu valorilor umaniste ale creştinismului şi ale librtăţii religioase. Pentru cunoscuta jurnalistă, ideile desprinse din Coran demonstrează fără nici o reţinere că este necesară o poziţie fermă de contrapunere faţă de Islam, în numele valorilor civilizaţiei creştine. În viziunea jurnalistei, baza violenţei se află în Coran, iar islamul ar constitui un fel de «nazism îmbrăcat în togă religioasă», o tendinţă care demonetizează şi denaturează valorile creştine europene. (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
PENTRU ASTA, ISTANBULUL TREBUIE SCOS DIN PATRIMONIUL UNESCO.