„Tineret în acţiune”, la Şcoala nr 1 din Rovinari

423

Grupul de iniţiativă locală Rovinari va implementa în perioada 01 ianuarie 2013 – 30 iunie 2013, proiectul „Tineri pentru viitor!”, finanţat de către Comisia Europeană, prin programul „Tineret în acţiune”, acţiunea „Tineri pentru Europa”, sub-acţiunea 1.2. „Iniţiative ale tinerilor”, în cadrul Apelului lansat de către ANPCDEFP, la 1 octombrie 2012. Valoarea asistenţei nerambursabile acordate se ridică la 3744,50 Euro.

Grupul de iniţiativă locală Rovinari, în calitate de promotor al proiectului, va fi sprijinit, în derularea activităţilor, de către cei doi parteneri ai săi, Primăria oraşului Rovinari şi Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1 Rovinari. Scopul proiectului propus îl constituie abilitarea a 10 tineri, pentru a desfăşura activităţi de conştientizare, în rândul adolescenţilor şi al tinerilor cu oportunităţi reduse, privind importanţa metodelor de dezvoltare personală şi socială, în combaterea delincvenţei juvenile.
Obiectivele pe care proiectul intenţionează să le atingă sunt reprezentate de: dezvoltarea, la 10 tineri, a abilităţilor de a realiza activităţi educative nonformale, în scopul prevenirii delincvenţei juvenile, în rândul adolescenţilor şi al tinerilor cu oportunităţi reduse. De asemenea organizarea şi desfăşurarea atelierelor de prevenire a delincvenţei juvenile, acestea implicând ca beneficiari direcţi (pe lângă cei 10 participanţi din grupul de iniţiativă), alţi 15 adolescenţi, din cadrul Şcolii cu clasele I-VIII Nr 1 Rovinari, aflaţi în situaţii de risc social (rezultate şcolare slabe, dificultăţi de relaţionare şi adaptare, tendinţe/ comportamente de risc). Un alt obiectiv ar fi acela de creare a unei asociaţii, care să aibă drept scop, continuarea activităţilor de susţinere a tinerilor şi a membrilor comunităţii, marginalizaţi sau aflaţi în situaţii de risc social.

Ateliere de prevenire a delincvenţei juvenile
Activităţile proiectului „Tineri pentru viitor!” vor viza, pe lângă acţiunile de organizare şi coordonare propriu-zise, organizarea unor ateliere de prevenire a delincvenţei juvenile, constând în sesiuni de autocunoaştere şi intercununoaştere, dezvoltare a abilităţilor de identificare a riscului, definire a consecinţelor delincvenţei juvenile, activităţi culturale, activităţi de protejare a mediului înconjurător. Proiectul propus nu vizează doar informarea asupra riscurilor la care se supun tinerii cu comportament predelincvent, ci propune alternative la acest tip de comportament (metode de ocupare a timpului, de petrecere a timpului liber), prin ateliere succesive, dezvoltate pe baza metodelor educaţiei non-formale şi informale.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here