„Rutieriştii”, în acţiune

445
politiaPoliţiştii rutieri au avut de lucru în aceste zile, aplicând amendă după amendă. Aşa se face că, în 24 de ore, au „cadonat” 189 de şoferi cu sancţiuni contravenţionale. Valoarea acestora depăşeşte suma de 24 mii lei.

„Poliţiştii rutieri au continuat acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Tică. Au fost aplicate 189 de sancţiuni de peste 24 000 lei. Astfel „au picat” 29 conducători auto care au fost depistaţi la volanul unor autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice, 23 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 31 pentru neportul centurii de siguranţă, 17 pentru oprire neregulamentară. De asemenea au mai fost sancţionaţi 14 pietoni care au traversat neregulamentar, doi conducători de mopede, diferenţa de sancţiuni fiind aplicată pentru alte abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Permise suspendate
Au mai fost reţinute şi 11 permise de conducere care urmează să fie suspendate. Şase dintre ele pentru încălcarea regimului de viteză, două pentru conducerea unor autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice, două pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului şi unul pentru defecţiuni tehnice. Alţi şapte şoferi au rămas fără certificate de înmatriculare pentru autoturismele pe care le conduceau din diferite motive, cum ar fi defecţiunile tehnice.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here