„Picături de lumină” – 2013 îşi desemnează câştigătorii vineri

245

Faza finală a concursului judeţean „Picături de lumină” 2013, organizat de Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, are loc vineri, 17 mai 2013. Evenimentul se va desfăşura la casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu, începând cu ora 10:00.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, organizează la Casa Sindicatelor din Târgu – Jiu, în data de 17 mai 2013, orele 10:00 cu prilejul Zilei Internaţionale a Familiei, faza finală a concursului judeţean „Picături de Lumina”. Deşi principiile care guvernează drepturile copilului sunt clare, noua legislaţie privind drepturile copilului este complexă, iar aplicarea ei presupune un înalt grad de cooperare între diferitele grupuri profesionale: cadrele medicale, cadrele didactice, preoţii, poliţia, magistraţii şi asistenţii sociali.

Concurs de responsabilitate socială
Concursul Judeţean „Picături de Lumina”, este un concurs de responsabilitate socială dedicat şcolilor care doresc să se implice în programe de educaţie privind drepturile copiilor. „Concursul, dincolo de premii, care vor fi consistente, oferă posibilitatea implicării şcolii, alături de partenerii instituţionali locali, în procesul de cunoaştere şi soluţionare a problemelor privind promovarea si respectarea drepturilor copiilor”, explică Gheorghe Zisu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Concursul este la cea de-a IV-a ediţie şi se adresează tuturor elevilor din clasele I – VII din judeţul Gorj.

14 şcoli calificate pentru faza finală
Pentru faza finală s-au calificat un număr de 14 şcoli pentru Proba de Pictura şi 14 şcoli pentru Proba de evaluare a cunoştinţelor. Această ultimă fază se desfăşoară vineri, începând cu ora 10:00. „Vor avea loc următoarele evenimente: Concurs – Proba de Pictură – cu tema Drepturile Copiilor -clasele I – III; Concurs – Proba de evaluare a Cunoştinţelor – Drepturile Copiilor-clasele IV – VII; Program artistic susţinut de şcolile participante; Premieri, înmânări de diplome, cupe, medalii şi trofee. Potrivit organizatorilor, sponsorul oficial al concursului este Card Blue.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here