„Iertat” de evaziune după ce a plătit prejudiciul

295

Un patron gorjean a scăpat de puşcărie după ce fusese trimis în judecată pentru evaziune fiscală, el acceptând să plătească Fiscului suma cu care încercase să păcălească statul. Ion Iorga vinde lemne la Motru şi nu a trecut în contabilitatea firmei sale toată marfa vândută, comisarii Gărzii Financiare descoperind ulterior un prejudiciu de câteva zeci de mii de lei.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal şi a fost trimis în judecată, dar pe parcursul procesului a acoperit prejudiciul creat statului, plătind sumele pe care le datora, mai ales că avea sechestru pus pe apartamentul său. La finalul judecăţii chiar şi procurorul de caz a considerat că nu se mai impune condamnarea la închisoare a acestuia, mai ales că nu era recidivist, bărbatul primind în cele din urmă o amendă administrativă de 1000 de lei, care va fi consemnată însă în cazierul său judiciar. Magistraţii au dispus şi ridicarea sechestrului asiguratoriu, Iorga fiind obligat să suporte 500 de lei cheltuieli judiciare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel, dar e puţin probabil ca procesul să mai continue atâta timp cât ambele părţi par a fi mulţumite cu verdictul magistraţilor.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here