„Bisericuţe” peremiste, pentru alegerea preşedintelui

344
Jocurile interne politice, partipriurile sau încercările de fracţionare a organizaţiilor locale nu sunt străine de activitatea Partidului România Mare. Reprezentanţi ai organizaţiei de la Gorj au semnalat că între filialele judeţene se încearcă tot felul de coalizări iniţiate de către membrii de la Arad în încercarea de al detrona pe Vadim Tudor de la conducerea partidului. Se pare că Tribunul nu mai este dorit de către toţi membrii peremişti din ţară, dorindu-se schimbarea acestuia.

Cu toate că PRM-ul pregăteşte abia în toamna acestui an un congres de alegere a preşedintelui, cărţile încep să se joace încă de pe acum. Liderii locali ai organizaţiei gorjene declară că nu au nici un interes în astfel de partipriuri şi că îl susţin în continuare pe Vadim. De altfel aceştia nu sunt interesaţi nici de o eventuală funcţie de vicepreşedinte al partidului, deoarece le este suficientă poziţia pe care o ocupă ca imagine în momentul de faţă în cadrul României Mari. „La Arad, preşedintele Falcă încearcă aici şi în toate judeţele să facă din PRM un partid care să aservească actuala putere. Fără să avem un candidat, noi acum ne facem treaba. Am avut discuţii cu colegii mei de la tineret la nivel naţional şi se încearcă să se facă o ruptură. Nu ne dorim o funcţie de vicepreşedinte. Noi suntem cunoscuţi ca filială, suntem ascultaţi. Noi am muncit ca organizaţie şi sigur vom avea reprezentanţi în birourile permamente”, spune Gheorghe Bucălăete, preşedintele organizaţiei de tineret de la Gorj.
La mijlocul acestei luni, mai precis în data de 20 martie, PRM va susţine în capitală şedinţa de Consiliu Naţional, pentru care liderii peremişti gorjeni vor trimite o delegaţie formată din câţiva membri. Pentru a se prezenta cu o situaţie cât mai clară a activităţii din teritoriu, preşedintele PRM Gorj, Ion Fugaru a spus că până la acea dată, va pune la punct şi situaţia filialelor problematice din teritoriu. „În primul rând va fi organizat Biroul Permanent pentru stabilirea delegaţilor. Mai sunt câteva organizaţii cu probleme dar vom rezolva şi situaţia acestora”, menţiona Ion Fugaru.
Oana Paloş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here