Constituţia trebuie să bareze tranşant, calea arbitrariului şi puterii despotice, a iraţionalului, bunului plac şi injustiţiei. Samavolnicia, abuzul, încălcarea demnităţii şi drepturilor cetăţeneşti, dictatura, tirania trebuie curmate şi judecate cu celeritate şi fără menajamente. Justiţia trebuie să fie pilonul inalterabil al civilizaţiei şi statului de drept.
Viaţa românilor este viciată de acţiuni contrare constituţiei şi justiţiei. Dictatorul Traian Băsescu nesocoteşte prevederile constituţionale interpretându-le sui-generis. Tirania şi despotismul acestui vaporean futil a adus nenorocire în spaţiul românesc. Sâcâirea permanentă, şantajarea, decredibilizarea miniştrilor şi întregului Guvern V. Ponta, inclusiv a acestuia, organizate cu înverşunare de către sceleratul BĂSELU, au evidente conexiuni cu varii prevederi şi norme constituţionale pe care objectul marinar le interpretează după bunul plac.
Sunt clare lucrurile şi în legătură cu Curtea Constituţională care, acum, constituie un organism politic: trei dintre judecătorii ei sunt numiţi de Senat, trei – de Camera Deputaţilor, trei – de Preşedinte. Evident, majorităţile politice, respectiv orientarea politică a preşedintelui, decid asupra componenţei, structurii şi hotărârilor CCR. Rezultatele sunt deja la vedere. Acestea sunt profund viciate de imixtiuni decerebrate. Trebuie să se mai ţină cont de două aspecte esenţiale. Judecătorii CCR nu trebuie să fie, obligatoriu, judecători în exerciţiu, deci nu fac parte din Justiţie – a treia putere în stat. Pe cale de consecinţă, numirea lor se face de către reprezentanţii Legislativului, dar şi a Executivului ( cum este acum preşedintele). Normal ar fi ca în locul acestui ghiveci, problemele de constituţionalitate să fie încredinţate unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Problema ar putea fi soluţionată de Consiliul Superior al Magistraturii, ”garantul independenţei justiţiei”.(Art, 133, al 1).
În consecinţă, nici partidele politice, nici preşedintele ( şi el – persoană politică) nu ar putea aduce atingere şi nesocoti separaţia puterilor în stat. Art.1, al 4 din Constituţia României subliniază: ”Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.”
Luaţi seama că pun ghilimelele la citate şi fac ”trimiteri” la sursă, pentru a nu fi acuzat de plagiat. Am, însă, o stare de nelinişte şi tulburare: nu cunosc numele celor care au redactat textul şi dacă nu cumva au drepturi de autor. Sunt chiar dornic să le ştiu numele – dar dintr-un alt motiv: în textul Constituţiei – care ar trebui să fie fără echivoc, precis şi imperativ, apare de multe ori verbul a putea – (nu) poate, (nu) pot (fi), se poate. Tocmai de aceea observ că textul ”poate fi” hermeneutizat în diferite modalităţi. Autorii confundă posibilitatea de a face ceva cu permisiunea de a face şi, la fel de nedorit, neglijează acurateţea redactării. Iată o mostră ilariantă: Art.22, al.2 ”Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de tratament inuman ori degradant.” E plină presa scrisă şi audio-vizuală de oameni torturaţi, ori supuşi tratamentului degradant în vreun fel ?! Că legea nu permite asta-i altceva(şi altă formulare).
Am gândit această lungă paranteză despre ”poate” în contextul Constituţiei, deoarece şi în articolele despre preşedinte verbul apare de 17 ori, iar Guvernul ”poate” ori ”nu poate” doar de patru ori. Dacă la asta adăugăm faptul că preşedintele are şi anumite atribuţii executive – dar pentru care are nevoie de avizul primului ministru – şi că prin calitatea sa de comandant al forţelor armate şi preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, îşi ”poate” subordona diverse entităţi aflate în atribuţiile guvernului. Ştim că, în ceea ce priveşte atribuţiile Preşedintelui şi ale Guvernului, ghiveciul constituţional este şi mai complicat, chiar ambiguu şi că, în fapt, nu se respectă Art. 1al. 4 al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Lesne de constatat că, de fapt, chiar alin. doi din art. unu este imprecis: ”Forma de guvernământ a statului român este republica.” Apare, firesc, întrebarea: care republică? Parlamentară, prezidenţială, semiprezidenţială? În prezent este un fel de republică sferoprezidenţială, pe care Zeus-BĂSE, ajutat de CCR şi alţi obedienţi din ograda cotrocenistă, o învârte samavolnic şi şi-o doreşte total subordonată ori tranformată în republică semiprezidenţială. Acest dictator vrea o republică copleşită de tiranie şi despotism. Temeinic şi persuasiv S.Bărnuţiu glosa: ”Numai până unde ţine dreptatea e umanitate; dincolo de dreptate locuiesc fiare sălbatice.”
Pentru a dăltui o viaţă socială tihnnită şi democratică, diriguită de oameni sănătoşi mintal, se impune domnia libertăţii şi responsabilităţii autentice, a adevărului şi legalităţii fără de care nu există dreptate, progres şi civilizaţie. Soluţia este republica parlamentară, cu un preşedinte ales de parlament şi cu tot atâtea puteri câte au preşedinţii în celelalte republici europene(cu excepţia Franţei). Concomitent, conform realităţii socio-economice, trebuiesc aduse multe alte modificări, absolut necesare, acestei constituţii plină de inadvertenţe şi antinomii – de la cele de conţinut până la cele de redactare. Răuvoitorii şi reaua lor credinţă au vlăguit România, i-au spoliat bogăţiile solului şi subsolului, întemeindu-se pe texte decupate din Constituţia României. Ticăloşii s-au îmbuibat, cuviincioşii au ajuns în sapă de lemn. Ţara este ruinată şi plină de datorii la curţi şi bănci străine.
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe
