“Votaţi USL, pe 9 decembrie, votaţi Victor Ponta, votaţi Scarlat Iriza, deputat!”

308

Candidatul USL pe Colegiul 3 de Deputaţi, Scarlat Iriza, îndeamnă gorjenii să iasă cu încredere la vot, duminică, 9 decembrie, şi să voteze candidaţii USL. În Colegiul 3 de Deputaţi şi în Colegiul 2 de Senat, Iriza le recomandă cetăţenilor acestor zone să pună ştampila pe senatorul Toni Mihail Greblă dar şi în pătratul în care este trecut numele său.

De asemenea, Iriza transmite târgujienilor că trebuie să voteze fără şovăială “Victor Ponta-deputat”, municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj ca şi viitorii parlamentari USL având nevoie ca acesta să fie, în continuare, premier. “Este o şansă colosală pentru târgujieni, pentru gorjeni şi pentru viitorii parlamentari să îşi ducă astfel proiectele la bun sfârşit. Toţi avem nevoie ca Victor Ponta să fie premier”, a declarat Iriza. “Locuitorilor celor 18 comune din Colegiul 3 de Deputaţi, celor din Fărcăşeşti, Bâlteni, Urdari, Plopşoru, Brăneşti, Ţânţăreni, Turburea, Aninoasa, Vladimir, Săuleşti, Bărbăteşti, Jupâneşti, Hurezani, Căpreni, Stoina, Stejari, Cruşeţ şi Dănciuleşti le transmit, de asemenea, să vină cu încredere, duminică, la vot. Proiectele mele viitoare vor fi în totalitate în favoarea lor, iar un Guvern USL îmi va permite să le susţin şi să le ajut aleşii locali, în proiectele pe care le-au trasat pentru aceste comune”, a declarat Iriza. Viitorul deputat USL este creditat cu şanse maxime de a închide Colegiul 3 de Deputaţi, ca şi alţi candidaţi USL.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here