“Voi câştiga detaşat”! – Şeful PNL Gorj nu vrea să milogească voturi

505
La mai mult de o lună de zile până la conferinţa judeţeană de alegere a noului preşedinte al PNL Gorj, Dan Ilie Morega impune reguli în partid pentru a nu fi afectată desfăşurarea acesteia, chair dacă la evenimentul politic nu va participa Crin Antonescu. Data alegerilor a rămas neschimbată faţă de ziua anunţată iniţial, peste 300 de delegaţi liberali urmând să se întâlnească la vot.

Morega este mai mult decât sigur că va prelua un nou mandat de preşedinte al PNL Gorj drept pentru care nu are de gând să-şi facă o campanie internă. “Decât să se spună că am umblat prin judeţ să milogesc voturi mai bine îmi văd de activitatea mea de parlamentar de la Bucureşti”, declara liderul liberal. Pe principiul “PNL-ul nu-i al meu ci al urmaşilor, urmaşilor, urmaşilor lui Brătianu”, acesta ameninţă cu excluderea pe contracandidaţii care vor încerca să dezbine filiala în perioada de promovare pentru şefia judeţeană. Deşi până acum nu este anunţată oficial decât un singur contracandidat, în persoana lui Constantin Orzan, Morega le transmite eventualilor contracandidaţi că vor avea voie să înceapă campania cu două săptămâni înaintea conferinţei judeţene şi numai dacă prezintă o strategie de partid. “Dacă îi prind că încep de acum şi dacă îi prind că merg să încerce să divizeze partidul îi exclude fără drept de apel”, afirma preşedintele PNL Gorj. Până una alta o problemă foarte serioasă rămâne strângerea fondurilor din cotizaţii. La acest capitol lucrurile sunt destul de critice, filiala având pe listă mai mulţi rău-platnici. Aşadar, lângă numele lui Pantelimon Manta, luat la ochi de foştii săi colegi de partid apare şi numele primarului din Peştişani, Florin Pavel. Acesta nu şi-a plătit obligaţia ca membru de partid de ani de zile. Într-un final Morega s-a văzut nevoit să recunoască despre edil faptul că: “nu şi-a plătit cotizaţia de când mă ştiu eu aici”, lucru tolerat, în mod inexplicabil, mai ales în urma scandalului iscat tocmai din acest motiv cu Pantelimon Manta.

Oana Paloş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here