“Locomotiva PNL”, Norica Nicolai, aşteptată la Târgu-Jiu

353

NoricaNicolai-PNLLiberala Norica Nicolai, vicepreşedinte al partidului şi totodată europarlamentar, este aşteptată joi în judeţul Gorj de conducerea filialei judeţene a PNL.

Nicolai nu a mai călcat în Gorj de când la cârma organizaţiei se afla deputatul Dan Ilie Morega, cu care afişa o apropiată prietenie. De altfel Morega a fost cel care îi spunea Noricăi drept “locomotiva PNL”, liberala fiind destul de vocală în partid, ea primind şi susţinerea liberalilor gorjeni pentru funcţia din Parlamentul European. Norica Nicolai nu va veni aici cu scop politic, ea fiind invitată alături de vicepreşedintele liberal Mihai Voicu, care o va însoţi în Gorj. Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj, susţine însă că ambii vor participa însă la conferinţa săptămânală de presă a organizaţiei.

Norica Nicolai şi Mihai Voicu sunt invitaţi la decernarea premiilor anuale ale Academiei Internaţionale “Mihai Eminescu”, manifestare care va fi găzduită de Băile Ţicleni. Alături de cei doi liberali se mai află pe lista de invitaţi şi ambasadorii Cubei, Japoniei şi Rusiei la Bucureşti dar şi numeroşi oameni de cultură din ţară şi din străinătate. Dian Popescu anunţă ca sigură prezenţa celor doi liberali din Gorj, care vor participa însă şi la o întâlnire cu presa din judeţul nostru. Norica Nicolai a fost ultima oară în Gorj în mai 2009, când alături de Ludovic Orban şi Dan Ilie Morega au participat la “Urcatul oilor la Novaci”, cunoscutul festival păstoresc din zona montană a judeţului. Perioada era de campanie electorală, ambii invitaţi de la centru fiind destul de lipiţi de conducerea de atunci a filialei. De doi ani însă nu a mai fost la Gorj, între timp conducerea organizaţiei schimbându-se.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here