“Jandarmeria – o forţă pentru securitatea ta”, la Târgu-Jiu

369

În cadrul activităţilor prilejuite de Ziua Naţională a României, mâine, între orele 12.00 – 15.00, în centrul oraşului, jandarmii gorjeni vor organiza o acţiune de informare a cetăţenilor, scopul principal constituindu-l valorizarea imaginii instituţiei în cadrul comunităţii locale, sub egida “JADARMERIA O FORŢĂ PENTRU SECURITATEA TA”.

În centrul oraşului Târgu-Jiu, mai exact la intersecţia dintre strada Victoriei cu Calea Eroilor (în zona Teatrului Elvira Godeanu), va fi amplasat un punct de informare de la care vor putea fi oferite informaţii despre locul, rolul, dotarea şi misiunile Jandarmeriei Gorjene.

„Jandarmii gorjeni îi vor aştepta pe cetăţenii interesaţi să cunoască cât mai multe despre Arma Jandarmi şi le transmit tuturor cetăţenilor, că toate activităţile şi misiunile în care sunt angrenaţi, sunt pentru liniştea şi siguranţa acestora”, a precizat Alin Ivan purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.

Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here