“În prag de sărbătoare”, spectacol complex, în scop umanitar

452

„În prag de sărbătoare” este numele spectacolului care se va desfăşura mâine, la Casa Armatei. Organizatorii sunt Fundaţia S.O.S. Copiii Gorjului şi Centrul Militar Gorj. Manifestarea este realizată de voluntarii fundaţiei în beneficiul copiilor cu dizabilităţi, care frecventează programele desfăşurate în cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare al fundaţiei.

Spectacolul desfăşurat mâine, la Casa Armatei, începând cu orele 15:00, va fi susţinut de voluntară, copiii din şcoli şi grădiniţe de pe raza municipiului Târgu-Jiu, coordonaţi de cadrele didactice care sunt voluntare ale Fundaţiei S.O.S. Copiii Gorjului. Pentru acest spectacol au fost puse în vânzare două sute de bilete, preţul unuia fiind de 5 lei. Publicul va fi însă mult mai numeros, deoarece, după cum susţin organizatorii, micuţii vor veni însoţiţi de părinţi, fraţi sau bunici. Mai trebuie spus că biletele de intrare au fost deja distribuite în şcoli şi grădiniţe.

Tombolă, pentru participanţi

Spectacolul „În prag de sărbătoare” va fi unul complet şi complex. Vor fi prezentate dansuri populare cu specific românesc şi ţigănesc, vor fi cântate colinde, se vor recita poezii şi se vor cânta piese de muzică populară, dar cei prezenţi vor avea parte şi de alte momente „surpriză”. Cu ocazia spectacolului, cei prezenţi vor avea posibilitatea de a participa la o tombolă cu obiecte realizate de copiii Fundaţiei S.O.S. Copiii Gorjului, coordonaţi de educatoarele lor.

Fondurile strânse de la spectacolul „În prag de sărbătoare” vor fi folosite în beneficul copiilor cu dizabilităţi care frecventează programele Centrului de Recuperare şi Reabilitare al Fundaţiei S.O.S. Copiii Gorjului.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here