“Finul” şi avocatul său, cu telefoanele ascultate permanent – O altă interceptare a lui Floarea, l-a înfundat pe Voicu

216

deschidereOmul de afaceri gorjean Radu Dan Floarea nu a scăpat încă de problemele cu justiţia care i-au fost create de legătura sa cu senatorul Cătălin Voicu, arestat şi trimis în judecată pentru fapte de corupţie.

Asta, deoarece s-a demonstrat că ,,finul” Floarea a fost, în continuare, interceptat chiar şi după ce cazul ,,Voicu” a fost făcut public în toată mass-media. Mai mult, discuţiile dintre afaceristul Floarea şi avocatul său Laura Dragotescu, interceptate chiar şi după ce ,,bomba” a explodat în presă, au constituit elemente importante care i-au dejucat mai mult planurile lui Voicu. Acesta vroia în final, să mute, de sub nasul anchetatorilor, aşa-zisa datorie către ,,finul” din Gorj, spre un anume Ungureanu din Piteşti.

Prins din toate părţile, senatorul Cătălin Voicu a dat unele declaraţii în fata anchetatorilor, în faza de urmărire penală, pentru a explica aşa-zisul împrumut de 200.000 de euro de la Costel Căşuneanu. Voicu explică astfel anchetatorilor că banii luaţi de la Căşuneanu urma să îi folosească pentru a-şi cumpăra o casă, dar că pe parcurs a dat banii cu titlu de împrumut ,,finului” Radu Dan Floarea. Voicu îşi întăreşte spusele menţionând chiar că anul trecut i-ar fi finanţat afacerile gorjeanului Floarea cu 550.000 de euro, din care ,,finul” i-a returnat doar 300.000 de euro. Datoria rămasă de 250.000 de euro, a susţinut Voicu, că ar fi fost preluată de la Floarea de un individ pe nume Ungureanu din Piteşti. Spusele lui Voicu se dovedesc însă neadevărate, mai ales că, în urma interceptărilor de după izbucnirea scandalului în mass-media, Floarea într-o altă discuţie cu avocatul său Laura Dragotescu, arată că sumele împrumutate de gorjean de la Voicu au fost mult mai mici şi au fost date înapoi. În discuţia telefonică avută înainte ca Floarea să ajungă la DNA, între el şi avocatul său, omul de afaceri susţine că a dat banii împrumutaţi înapoi cu martori, ameninţând chiar că va spune tot adevărul procurorilor anticorupţie.

Convorbirea l-a ajutat la DNA

Această discuţie telefonică cu avocatul Laura Dragotescu l-a ajutat foarte mult pe afaceristul gorjean, atunci când a ajuns în faţa procurorilor DNA. Floarea a confirmat astfel la DNA, că în cursul anului trecut, a primit diverse sume de bani de la Voicu, toate luate cu titlu de împrumut, totalizând însă 515.000 de euro. Cea mai mare dintre sumele luate o dată de Floarea de la Voicu ar fi fost, potrivit DNA, de 110.000 de euro, banii fiindu-i daţi de senator în luna iulie 2009 şi folosiţi de omul de afaceri pentru a achita o garanţie la Eximbank Craiova. Floarea, se mai arată în rechizitoriu, ,,a arătat că nu este reală susţinerea lui Voicu, în sensul că ar fi cerut şi primit de la acesta, cu titlu de împrumut, suma de 200.000 de euro, singurele sume primite fiind cele menţionate”. De asemenea, Floarea ,,a respins categoric” şi apărarea lui Voicu faţă de acuzaţia că alţi 60.000 de euro primiţi de la Căşuneanu ar fi ajuns tot la el.

Procesul începe luna viitoare

Procesul în care senatorul Cătălin Voicu, judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost judecaţi va începe în 14 iulie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cei patru au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Anamaria Stoica

Fragmente din discuţia telefonică dintre ,,finul” Radu Dan Floarea şi avocatul Laura Drgotescu, după apariţia în mass-media a legăturii dintre senatorul Voicu şi omul de afaceri gorjean:

Radu Dan Florea: Eu ce am avut de dat i-am dat bani înapoi, băi, frate, ce mă bagă pe mine?

Laura Drăgotescu: Păi…eu vă spusei ce dădură pe Realitatea. Nu vă acuză pe dvs pe Realitatea, dar apăru numele.

Radu Dan Florea: Doamne, ia-mă! Eu ce am avut datorie eu i-am dat-o.

Laura Drăgotescu: Da, ei interpretează că v-ar fi sunat pe dvs ca să justifice declaraţia pe care a dat-o el că au fost banii luaţi împrumut pentru dvs, pentru…

Radu Dan Florea: Măi, eu ce am avut datorie am dat şi cu aia gata. Poa’ să mă cheme oricine oriunde, eu recunosc într-adevăr când mi-a dat bani, dar eu i-am dat bani înapoi şi cu aia gata. Eu nu intru în c… de genul ăsta, în care văd că e băgat. Doamne (…) Păi eu, ce, mă bag în arhitecturi, la tâmpenii, la (…)

Radu Dan Floarea: Deci, ăsta e faptul că m-a chemat la el, că mi-a dat, mi-a zis că ar fi luat banii de acolo. Eu nu ştiu de unde i-a luat şi când am auzit că pur şi simplu îmi cere chestia asta cu avocatul, cu tine, să te duci tu acolo, am plecat şi dus am fost. Eu nu mă bag în jocuri de genul ăsta, mă!

Laura Drăgotescu: Dar ai? Ce vrusei să te întreb..asta -i discuţie la telefon,nu?

Radu Dan Florea: Da, telefonică, îmi aduc aminte de ea. Da, îmi aduc aminte de ea, de încerca şi eu mă blocam că el are darul de a pune oprelişte pe om. Eu ştiam de datorie certă, care am datoria. Şi eu m-am achitat de datorie. Şi nici nu am.. niciodată nu am primit asemenea sumă. Hai, mă! Să fim serioşi, ce dracu încearcă să îmi pună mie în cârcă? Eu nu mă bag în jocuri de genul ăsta, mă!

Laura Drăgotescu: Deci, şi interpretare ăstora de la Realitatea tot asta e. Adică cel puţin aşa susţin procurorii. Că ăsta a fost un telefon dat aşa, ca să justifice.

Radu Dan Florea: Du-te, mă, de aici! La DNA eu spun adevărul, am şi martori, am martori clar, am dat banii înapoi. Păi ce, eu sunt tâmpit la cap? Ce treabă am avut eu cu Căşuneanu? Ce bani am luat eu de la Căşuneanu? Nu am luat niciun ban. El m-a ajutat o dată cu nouăzeci, o dată cu douăzeci, o dată cu nu ştiu treizeci sau patruzeci, eu i-am dat banii înapoi. Când am avut probleme, atunci i-am depus garanţia. Da? Dar că nu… am luat eu bani de la Căşuneanu şi de la dracu. Du-te, bă, de acia. Ia uite, mânca-ţi-aş !

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here