Sigur că această plantă ce creşte prin grădini dar şi pe locuri virane, uneori chiar tot timpul anului dacă nu este distrusă de grădinari îmi este foarte cunoscută. Totuşi, pentru că de ziua mea, pe 6 noiembrie 2010, colegii mi-ai făcut cadou o carte, voi mai da informaţii şi din ea. Este vorba de “Ghidul plantelor medicinale şi aromatice de la A la Z”, scrisă de Ovidiu Bojor şi apărută la Editura FIAT LUX, a criticului literar Constantin Sorescu. Autorul este cel mai ilustru fitoterapeut al nostrum, doctor în farmacologie şi membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, fost consilier UNESCO şi participant la mai multe expediţii în Himalaya, inclusiv coperta – o fotografie care ar putea fi intitulată Crăiţe şi gheţari, realizată de autor în Himalaya, în cursul anului 1984.
Planta rostopască este o specie erbacee, fiind cunoscută şi sub denumirile de “Iarbă de negi” sau “Negelariţa”. Creşte cam 0,5-1 m înălţime şi la ruperea tulpinii şi a ramurilor musteşte un suc galben care devine portocaliu prin oxidare. Pentru recunoaştere vom spune că frunzele ei sunt mari, aşezate alternative, cu 3-5 lobi rotunjiţi, cu marginea ondulată. Florile sunt galbene şi înfloreşte în luna mai, uneori a doua oară în august-septembrie. Creşte pe soluri uşoare, nisipoase, în păduri, tufişiri, la margine gardurilor sau printre ruine, de la câmpie până la munte.
Compoziţia chimică ne interesează mai puţin. Vom aminti doar că în frunzele ei s-au identificat cantităţi apreciabile de vitamina C, iar părţile aeriene şi subterane ale plantei sunt prezente rezine, ulei esenţial, substanţe de natură flavonoidică, saponozide şi numeroase săruri minerale.
Savantul Dr. Ovidiu Bojor, om ce se apropie de suta de ani, mai scrie referitor la farmacologie: “La fel ca şi compoziţia chimică, şi acţiunea farmacodinamică a extractelor pe bază de Rostopască este complex: chelidonina şi homochedonina au acţiune similar morfinei (deprimantă a funcţiilor miocardului şi a centrilor nervoşi superiori, sedativă şi narcotic)” Ne oprim aici nu înainte de a anunţa că: “Mai trebuie menţionată acţiunea antimitotică a alcaloizilor din rostopască, care, sperăm, în viitorul apropiat va îmbogăţi arsenalul fitoterapeutic în lupta împotriva bolii canceroase.
Sucul plantei galben proaspăt se aplică pe negi câte 7 zile consecutive şi dispar negii. Unii dintre alcaloizii pe care-i conţine planta au acţiune sedatâivă şi narcotic asupra centrilor nervoşi, de tipul papaverinei. Extractele apoase sau hidroalcolice au acţiune coleretic-colagogă, fiind recomandate în afecţiunile hepatice cornice şi în ciroză.
Ca mod de preparare şi administrare se recomandă sub formă de infuzie(planta să nu stea în apa clocotită mai mult de 60 de secunde, altfel ceaiul devine toxic!), obţinută din 2 linguriţe plantă (doza maximă fiind de 1 g la 24 de ore) la o cană cu apă; se bea treptat în cursul unei zile. Intră în compoziţia a numeroase ceaiuri medicinale şi produce farmaceutice de tipul Nervocalmului, Pasinalului, Hepatobilului, etc. Respectând dozele indicate, nu prezintă efecte secundare. Preparatele de Rostopasacă se administrează cel mult 7 zile consecutive, cu pauze de două săptămâni. Nu se administrează în faza acută a icterelor.
Eu folosesc Tinctura de Rostopască produsă de firma HOFIGAL în tratarea dischineziei biliare( Fierea leneşă). Tratamentul se face o singură dată pe an, deci odată la 12 luni, iar modul de administrare este: se beau câte două picături dimineaţa şi două seara, într-o cană de apă sau de ceai, cu 30 de minute înaintea meselor respective pentru a avea acţiune mai puternică.
Ion Predoşanu
