Carte de vizită
– Locul nașterii: satul Mărășești,aparținător orașului Baia de Aramă, județul Mehedinți
– Domiciliul: municipiul Târgu-Jiu
– Vârsta: 31 de ani
-Locul de muncă: Ansamblul Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului” din Târgu-Jiu
– Albume discografice: ,,Floare pe munte crescui” –anul 2007, ,,Florile de mac poartă noroc”-2009, ,,De la Gorj în Mehedinți”-2012, ,,Iubește inimă și iartă”-2015
– Piese proprii până în anul 2015 : în jur de 100
– Colaborări de mare succes cu Orchestra ,,Lăutarii din Chișinău”, cu Orchestra Radiodifuziunii Române și cu Ansamblul Artistic ,,Maria Tănase” din Craiova
– Zeci de aprecieri elogioase din partea unor mari celebrități ale cântecului popular cum sunt : Marioara Murărescu,Elise Stan,Nicolae Botgros,Domnica Trop,Maria Răchițeanu Voicescu,Marcel Parnica sau Nicu Crețu
– Cel mai bine vândut artist din Oltenia în anii 2013 și 2014
Olguța, o tânără plină de ambiție
Înainte de a trece la treaba propriu-zisă a scrisului trebuie să fac o binevenită precizare: deși,de ani buni, mă ocup îndeaproape de junele talente ale cântecului popular gorjenesc, nu am cunoscut-o personal pe talentata Olguța Berbec, fapt ce nu m-a împiedicat să-i urmăresc îndeaproape evoluția artistică, mai ales că și unul, și celălalt, suntem de obârșie mehedințeană.
Cu toate că la ora de față este o artistă extrem de cunoscută,o seamă din miile ei de admiratori nu știu prea multe despre munca sa grea și anevoioasă de a răzbi în această frumoasă dar dificilă activitate de interpretare a cântecului nostru strămoșesc.
Sosită relativ târziu pe meleagurile gorjenești, în 2002, la 18 ani, după absolvirea liceului din orașul Baia de Aramă, Olguța și-a dat repede seama că drumul spre marea performanță nu se rezumă doar la concursurile de tineret câștigate prin țară și la evenimentele folclorice cu Grupul ,,Liliacul” din orașul natal, ci la ceva mult mai mult: la un studiu muzical aprofundat. De aceea, în anul 2003, deși era studentă și la Facultatea de științe economice,s-a înscris la cursurile de canto popular ale Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, clasa Emilia Drăgotoiu Nanu, unde prin muncă asiduă și printr-o ambiție deosebită a reușit mereu să fie un fel de ,,numărul unu” la toate spectacolele organizate aici cu Ansamblul Artistic ,,Maria Lătărețu”.
Fiind mereu o distinsă remarcată la spectacolele artistice ale școlii amintite, nu i-a lăsat indiferenți nici pe șefii județului și nici pe cei de la Ansamblul Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului” care, în vara anului 2007, prin concurs, au angajat-o la această prestigioasă instituție căreia, iată, după 8 ani de prodigioasă activitate, îi face cinste și onoare pe oriunde merge să cânte pe marile scene din această țară.
O efervescentă activitate discografică…
Față de alți tineri artiști care preferă să-și savureze succesul pe moment, mulțumindu-se cu puținul, Olguța Berbec a conștientizat că atunci când vrei să realizezi ceva trainic într-o carieră de succes, mai ales într-un domeniu atât de sensibil și pretențios, trebuie să fii mereu …neliniștit, trebuie mereu să-ți propui un obiectiv performant, iar în același timp să creezi frumuseți muzicale, cu gândul la toți cei ce te așteaptă să le aduci bucurie în inimi și în case.
Cele trei albume muzicale scoase pe piață, în perioada 2007-2012, au fost de fapt și ,,lucrarea de doctorat” a tinerei artiste care a știut să îmbine măiestru în cântecele sale frumusețea plaiurilor natale de sub poale de munte, cu farmecul îndrăcit al ,,danțului” de Mehedinți și cu daravelile din iubirile nevinovate ale tinerilor amorezi.
Piese ca ,,Neicuță din Mărășești”, ,,Hai cu nana, hai la joc”, ,,Num-o fată are mama”, ,,Tatăl meu cu suflet bun”, ,,Mă iubește puiul meu” sau ,,Mă întreabă frunza de tei” sunt doar câteva din nestematele cu marca ,,Olguța” ajunse atât de frumos, prin glasul ei plin de dulceață,la inima copiilor, a tinerilor și a vârstnicilor deopotrivă.
Așadar, iată, la vreme de 2015, deși mehedințeancă de obârșie, Olguța Berbec, artista cu mare ,,priză” la public, atât la marile spectacole, cât și la petrecerile private, a devenit o personalitate de necontestat a Gorjului cultural, recunoscută și apreciată de toți cei ce iubesc și apreciază cântecul popular adevărat, din întreaga Românie.
Albumul ,,Iubește inimă și iartă”, un giuvaer de înaltă clasă artistică
Așa cum îi stă bine unui artist care se respectă, veșnic nemulțumit, având să-și surprindă mereu admiratorii, în acest miez de vară al lui 2015, Olguța Berbec, după o muncă necontenită de aproape un an, a reușit să ducă la bun sfârșit încă 16 creații muzicale, adunate pe cel de-al patrulea său album – ,,Iubește inimă și iartă”.
Față de creațiile precedente, de astă dată, albumul amintit mai înainte beneficiază de girul de înalt profesionalism al Casei de discuri ,,Ijac Music Studio” din Bumbești-Jiu, coordonat de domnul Daniel Ijac, un ,,As” în activitatea de promovare a tinerilor artiști din branșa cântecului popular, de pe cuprinsul întregii țări.
Având prilejul de a fi printre primii ascultători ai acestor piese de o delicatețe aparte, m-am dumirit de îndată că Olguța Berbec, tânără și frumoasă fiind, are ca țintă principală să scoată în evidență farmecul jocului, al portului popular și al obiceiurilor de neuitat din vatra locurilor natale, precum și a of-urilor unor dragosti neîmplinite, trăite de fiecare dintre muritori, mai la început sau, câteodată, la finalul primei tinereți.
Piese ca ,,Măriuță,Măriuță”, ,,Iubește inimă și iartă”, ,,Dragoste veche și nouă”, ,,Danțul s-a născut la munte”, ,,Joacă tata lângă fată” sau ,,Puiul meu din Târgu-Jiu” scot în evidență mai mult ca oricând că draga noastră artistă, Olguța Berbec, prin glasul ei plin de gingășie și prin felul său ales de a le pune în valoare pentru simțămintele celor mulți, este pe drumul cel bun și sigur al cântecului popular de înaltă calitate. La realizarea cu succes a acestui album muzical de excepție și-au dat concursul celebra orchestră ,,Lăutarii” din Chișinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros, maestrul Nicu Crețu, dirijorul Ansamblului Artistic ,,Maria Tănase” din Craiova, și Viorel Scutaru, inginerul de sunet din Chișinău, Republica Moldova.
Compact discul ,,Iubește inimă și iartă”, pe care-l considerăm un adevărat giuvaer de înaltă clasă artistică al îndrăgitei interprete, poate fi procurat de la toate rețelele de difuzare audio-video din Târgu-Jiu și din țară de toți cei ce-și doresc bucurie în casă.Și încă ceva: prin tot ceea ce face cu atâta drag în slujba cântecului popular, Olguța Berbec poate fi socotită un incontestabil etalon al valorii și al succesului!
Dorin Brozbă