Au început audierile în dosarul privind țeapa de 780.000 euro! – Italianul reclamant dă astăzi declarații la Poliția Târgu-Jiu

6024

Polițiștii din Târgu-Jiu au început, în această săptămână, audierile în cele două dosare penale, nr.1936/P/2017 și nr.1942/P/2017, aflate în lucru la procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, deschise la cererea septuagenarului italian, care susține că ar fi fost țepuit, cu mare artă, de către fosta sa iubită Simona Mărgăian Tiriplică, în vârstă de 30 de ani. De altfel, în cursul acestei zile, chiar Francesco Thiela, italianul care a acuzat-o pe blonda Simona că l-ar fi escrocat, lăsându-l fără locuință, mașină și bijuterii, ajutată fiind de soțul și de mama acesteia, va fi audiat de polițiștii din municipiu. Italianul a venit, special, în România pentru a da declarații împotriva celor trei gorjeni pe care îi acuză, cu dovezi indubitabile, de înșelăciune și de abuz de încredere, prejudiciul care spune că i s-ar fi adus depășind 780.000 euro.

Francesco Thiela, însoțit de avocata sa Oana Anghel și de un translator, se va întâlni în această dimineață pentru prima dată cu anchetatorii din Târgu-Jiu, care investighează acuzele cetățeanului italian la adresa celor trei cetățeni din comuna Scoarța, Simona Mărgăian Tiriplică, Ion Mărgăian și Cornelia Tiriplică. Reclamantul Thiela va povesti astfel polițiștilor români drama prin care spune că a trecut în toamna lui 2017, după ce fosta sa iubită, căsătorită deja cu românul Ion Mărgăian, l-ar fi escrocat sentimental, golindu-i conturile, lăsându-l fără banii obținuți din vânzarea locuinței sale din Milano, fără o mașină și fără bijuteriile soției sale defuncte.

Dovezi video și audio!
Italianul spune că a ajuns în sapă de lemn din cauza acestei relații finalizate brusc, după ce banii italianului au fost virați în conturile Simonei, din România. Francesco Thiela i-a făcut o plângere penală româncei și la poliția din Milano, dar, se pare, că investigația din România se derulează cu mai mare repeziciune decât în Peninsulă, trecând puțin peste o lună de la înregistrarea dosarelor penale pe rolul Parchetului Târgu-Cărbunești. Italianul va prezenta, de asemenea, anchetatorilor români, înregistrări audio și video cu Simona Mărgăian, care demonstrează relația dintre cei doi, planurile de viitor și infracțiunile pe care el le reclamă. Acesta deține sute de mesaje telefonice în acest sens, dar și dovezi privind banii trimiși Simonei în România și în Dubai, de ficare dată când aceasta a inventat un pretext pentru a-l lăsa fără bani.

Investigațiile continuă!
Și cei trei gorjeni acuzați urmează să fie audiați în cele două dosare penale, la fel ca și italianul, existând martori care spun că la casa Simonei de la Scoarța ar fi fost văzut, recent, un echipaj de poliție, celor trei punându-li-se în vedere să fie prezenți la audierile din această perioadă. În dosarele penale nu s-a dispus, deocamdată, efectuarea urmăririi penale faţă de nicio persoană şi se fac cercetări pentru stabilirea stării de fapt, urmând a se dispune măsuri legale, au comunicat, luna trecută, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești. Menționăm că acest caz este singular în Oltenia, dar în zona Moldovei s-au mai înregistrat două dosare similare, în care acuzații nu numai că au ajuns după gratii, ci au plătit în totalitate sumele solicitate de reclamanți, cetățeni străini, care au dovedit în fața anchetatorilor că au fost escrocați sentimental de românce mult mai tinere decât ei.

Oana Anghel, avocat: “Nădăjduiesc că dosarul penal va urma traseul corect”!
“Ancheta penală vizează cele trei persoane împotriva cărora s-a formulat plângerea penală și sigur că așteptăm cu interes ca organele în drept să procedeze și la audierea lor, prilej cu care se vor lămuri, o dată în plus, asupra datelor și probelor prezentate de clientul meu, care duc la concluzia că s-au săvârșit fapte de natură penală de o anumită gravitate’’, a declarat avocata Oana Anghel, la solicitarea Gorjeanul. “Nu voi face speculații cu privire la situațiile de fapt ce vor rezulta din anchetă și nici nu voi comenta măsurile ce vor fi adoptate în speță, însă nădăjduiesc că dosarul penal va urma traseul corect, astfel încât să putem discuta, la final, despre o soluție juridică justă’’, a conchis apărătoarea lui Francesco Thiela.
ANAMARIA STOICA

3 COMENTARII

  1. categoric femeia l a facut de bani dar unchiasul isi merita soarta … acesti batrani perversi din diferite tari vest europene doresc sa faca sex gratuit inchipuindu si ca fetele noastre se pot indragosti de ei … romancutele doar le spun ceea ce vor ei sa auda insa nimic nu e gratuit pe lumea asta ,ei fiind insa niste retardati ingamfati au parte numai de surprize neplacute , sincer sper sa nu castige italianul procesul ( al dracului mos la peste 70 ani merge in cluburi de noapte si asteapta sa gaseasca acolo fecioare …culmea e ca dc le gasesc le batjocoresc si ori le omoara ori le lasa in strada, bine i a facut putoarea !!!!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.