Firma lui Vâlceanu, un milion euro de la CEO pe cerere de ofertă

746

În ziua în care, liderul PNL Gorj, Dan Vâlceanu, îl critica public pe managerul interimar al CEO, Ionel Ilie, că refuză să semneze documente importante ale companiei, firma la care liberalul este acționar, REMOT SRL, câștiga un contract de un milion euro, pe cerere de ofertă. Vâlceanu susține însă acum că acest contract nu îl va duce la îndeplinire singur, ci alături de alte firme, printre care se află și ARTEGO, considerând că licitația publică și cererea de ofertă sunt similare pentru acordarea unui contract de o asemenea valoare. “Este adevărat că o companie la care sunt acționar, împreună cu alte trei companii, UMR Grimex, Popeci, Artego, a câștigat un contract de un milion euro. Cererea de ofertă și licitația este exact același lucru, se publică în SEAP, se depun și se deschid oferte. Oricum mai mult de jumătate din lucrare este covorul de cauciuc, iar 30% sunt piese produse de alte companii, pe care nu le producem noi. Valoarea lucrării firmei mele este undeva la 50.000 euro din acest contract de un milion euro”, a declarat Dan Vâlceanu, liderul PNL Gorj.
Președintele PNL criticase cu câteva minute în urmă tocmai activitatea CEO și diminuarea tot mai mare a profitului companiei de stat.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. „firma la care sunt actionar, firma mea” nu ti-e ba rusine mojicule ! e firma lu tactu !! ia-te de mana cu alde paraschiv, baietasi de bani gata nerusinati , daca nu erau parintii vostri n-ati fost in stare sa terminati liceul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.