Complexul Energetic Oltenia(CEO) a fost scăpat de carierele Berbeşti şi Alunu, aflate pe raza judeţului Vâlcea, asta de către Departamentul de Energie, acelaşi care, în urma unui control efectuat în octombrie 2014, găsea aici nenumărate nereguli de funcţionare. Deşi Departamentul de Energie a impus după control unele recomandări, subliniind rentabilitatea celor două unităţi, acelaşi organism a parafat, la finalul săptămânii trecute, negocierile care au scăpat CEO de Berbeşti şi de Alunul dar şi de realizarea unor investiţii costisitoare la unităţile din judeţul vecin.
O comisie numită prin Ordinul ministrului delegat pentru Energie s-a deplasat, cu trei luni în urmă, la Exploatarea Minieră Berbeşti-Alunu, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. În urma vizitării fiecărei cariere în parte, a analizei documentelor şi documentaţiilor tehnico economice puse la dispoziţie şi a discuţiilor purtate cu conducerile executive ale Complexului Energetic Oltenia – Divizia Minieră, Unitatea Minieră de Cariere Berbeşti şi SC ICSITPML Craiova, s-a putut concluziona, că Berbeşti-Alunul se confruntă, în principal, cu trei factori majori care au contribuit la declinul producţiei de la aceste cariere, din ultima perioadă: alunecările de teren, factor cu acţiune permanentă, aproape specific judeţului Vâlcea, care se manifestă anual (odată sau de două ori) şi care crează deranjamente majore în fluxurile tehnologice; exproprierile de teren pentru avansul fronturilor de lucru – acestea s-au desfăşurat şi se desfăşoară greoi, în sensul că titlurile de proprietate nu sunt date, nu sunt perfectate ieşirile din indiviziune şi numărul proceselor pe rol este încă foarte mare; nerespectarea tehnologiilor de lucru; condiţile din teren au generat soluţii tehnice de moment, care nu s-au încadrat în programul general de exploatare.
Pe fiecare carieră în parte au fost identificate cauze tehnice şi tehnologice specifice, ca factori care au determinat declinul producţiei: înclinarea stratelor de cărbune (9-10 grade) mai mare decât panta de lucru admisibilă a utilajelor de mare capacitate (2 grade), fapt ce a determinat manevre dese cu utilajele si mărirea numărului de lucrări tehnologice; în perioada 2010-2013 linia de front a utilajelor a fost micşorată datorită îngustării zonei exploatabile a cărbunelui; alunecări în taluzele carierei datorate fenomenelor meteorologice (ploilor abundente, căderi masive de zăpadă, îngheţ- dezgheţ), care au dus la alunecări frecvente antrenând sute de mii de m.c. de steril pe platformele de lucru ale utilajelor; nerespectarea tehnologiilor de lucru conform Programelor Anuale de Exploatare, datorită imposibilităţii achiziţionării de terenuri din faţa fronturilor de lucru (refuzul cetăţenilor de a înstrăina terenul, lipsa actelor de proprietate, lipsa fondurilor pentru despăgubirea proprietarilor cu care UMC Berbeşti a încheiat convenţii de vânzare-cumpărare, uzufruct); revizii şi reparaţii neefectuate la timp sau cu întârziere datorită lipsei bazei materiale; uzura morală şi fizică a utilajelor de mare capacitate şi a circuitelor de transport; insuficienţa asigurării cu utilaje clasice pentru execuţia de lucrări auxiliare (platforme, drumuri de acces, lucrări tehnologice).
La Berbeşti se excava cărbune cu un singur excavator
În sectorul Berbeşti Vest s-a constatat şi, pe lângă înclinarea stratelor de cărbune (9-10 grade) mai mare decât panta de lucru admisibilă a utilajelor de mare capacitate (2 grade), fapt ce a determinat manevre dese cu utilajele şi mărirea numărului de lucrări tehnologice, întreruperea parţială a activităţii la acest sector (a funcţionat doar excavatorul E 01 care excava cărbune) celelalte două excavatoare neasigurând avansul fronturilor de lucru şi decalajul necesar; nerespectarea tehnologiilor de lucru conform Programelor Anuale de Exploatare, datorită imposibilităţii achiziţionării de terenuri din faţa fronturilor de lucru (refuzul cetăţenilor de a înstrăina terenul, lipsa actelor de proprietate, lipsa fondurilor pentru despăgubirea proprietarilor cu care UMC Berbesti a încheiat convenţii de vânzare-cumpărare, uzufruct); revizii şi reparaţii neefectuate la timp sau cu întârziere datorită lipsei bazei materiale; uzura morală şi fizică a utilajelor de mare capacitate şi a circuitelor de transport; insuficienţa asigurării cu utilaje clasice pentru execuţia de lucrări auxiliare (platforme, drumuri de acces, lucrări tehnologice).
Utilaje extrem de uzate la Alunu
În Sectorul Alunu s-a depistat, de asemenea: nerespectarea tehnologiilor de lucru conform Programelor Anuale de Exploatare, datorită imposibilităţii achiziţionării de terenuri din faţa fronturilor de lucru (refuzul cetatenilor de a înstrăina terenul, lipsa actelor de proprietate, lipsa fondurilor pentru despăgubirea proprietarilor cu care UMC Berbesti a încheiat convenţii de vânzare cumpărare, uzufruct); revizii şi reparaţii neefectuate la timp sau cu întârziere datorită lipsei bazei materiale; uzura morală şi fizică a utiljelor de mare capacitate şi a circuitelor de transport; insuficienţa asigurării cu utilaje clasice pentru execuţia de lucrări auxiliare (platforme, drumuri de acces, lucrări tehnologice); staţionarea excavatoarelor tip 470, fapt ce a dus la nerespectarea elementelor geometrice a carierei; lipsa spaţiului de haldare în halda interioară datorită neasigurării decalajului necesar între linia de haldă şi zona de exploatare; excavarea dificilă datorită condiţiilor grele de zăcământ în partea de vest a perimetrului (zona pârâului Roşia).
Divizia Minieră, pusă la lucru
Comisia Departamentului pentru Energie a făcut, în urma controlului, mai multe recomandări general valabile pentru aceste cariere, ca trei luni mai târziu să asigure transferul acestora la CET Govora. S-au dat atunci mai multe indicaţii conducerii Diviziei Miniere din cadrul CEO, lucrări deloc simple dar de care SDM Târgu-Jiu a scăpat o dată cu parafarea transferului acestor unităţi la CET Govora.
Comisia a impus astfel să se urmărească permanent realizarea geometriei carierelor, stabilitatea treptelor de lucru şi definitive din cariere şi hălzile interioare, în vederea asigurării indicelui de normalitate în carieră. S-a cerut să se respecte, de atunci în colo, tehnologiile de haldare şi parametrii geometrici şi geotehnici, prevăzuţi în documentaţiile privind tehnologiile de haldare interioară şi s-a impus să se solicite proiectantului general şi direcţiei de specialitate din unitate, realizarea unor programe de gestionare eficientă a apelor de la baza hălzilor interioare. “Se vor respecta geometriile carierelor şi a hălzilor, gestionarea apelor şi a suprafeţelor; se vor asigura dotări minime cu utilaje terasiere şi de curăţenie pe fiecare carieră”, se mai arată în lista plină de recomandări.
Direcţia Producţie va pasa sarcinile la CET Govora
Pentru redresarea situaţiei depistate, comisia a transmis că la nivelul SDM Tg-Jiu, în cadrul Direcţiei Producţie, va trebui să fie finalizat un program tehnologic, care va cuprinde mai multe măsuri pe termen scurt, mediu şi lung şi anume: “realizarea unui număr de 8 trepte de înfrăţire de sus în jos, cu lăţimea de circa 30 m şi înălţimea de 5 m; excavarea şi transportul cărbunelui rezultat din treptele de înfrăţire; realizarea unui unghi general al carierei (în zona limitei perimetrului, zona nordică şi circuitele de transport steril şi cărbune) de circa 70 metri care să confere un grad sporit de stabilitate; discuţii cu proprietarii în vederea amenajării zonei alunecate (N-E si Est) din afara perimetrului de exploatare; realizarea unui sistem de canale longitudinale la nivelul fiecărei trepte de înfrăţire la cca. 5 m de baza inferioară a acesteia şi un canal transversal colector pentru canalele longitudinale cu dirijarea apelor în zona vestică a carierei la o staţie de pompe, de unde va fi deversată în pârâul Tărâia; realizarea a cel puţin 5 foraje orizontale cu posibilitatea de captare a apelor din orizontul freatic, la nivelul treptei de înfrăţire nr.8 si cu deversarea în canalul colector de la baza inferioară a acesteia (cota transportoarelor de cărbune şi steril); continuarea excavaţiilor în pantă de 1:25 în vederea reducerii înălţimii fronturilor de lucru până la 15-20 m pentru fiecare treaptă de excavare şi atingerea limitei de exploatare”. Realizarea acestui program presupunea şi asigurarea de către CEO a resurselor financiare necesare, cuantumul acestora fiind stabilit în baza unui deviz antecalcul care urma să fie elaborat. Acesta nu va mai fi însă apanajul CEO care a scăpat astfel de cele două cariere pentru care a anunţat că mai avea asigurate plăţi doar pentru luna ianuarie.
Anamaria Stoica